Klaus Iohannis a fost acuzat de antisemitism după ce a susținut că ”cine știe ce înțelegeri secrete face Dragnea în Israel cu evreii, dar sper să aibă bunul simț să explice românilor, când se întoarce, ce a făcut acolo”. Președintele a declarat că i se pare deplasat și caraghios să fie acuzat de antisemitism, dar, dacă cineva s-a simțit ofensat, îi cere scuze.
Subiectul a fost comentat și de Radu Banciu, în ediția de joi seară a emisiunii ”Lumea lui Banciu”.
”Actualitatea internă e dominată de declarația lamentabilă a președintelui Ioahnnis, care a vorbit despre evrei atunci când a făcut o referire, și ea destul de hazardată după părerea noastră, la adresa vizitei neoficiale a premierului Dăncilă și a lui Dragnea în Israel.
Aici nu e vorba despre cât de antisemit, nonconformist sau modernist este Iohannis, cine se scuză se acuză până la urmă.
După ce a făcut această gafă memorabilă, șeful statului a revenit la câteva ore și, fără să-și ceară neapărat, scuze a rectificat pasajul respectiv, spunând că el este cel care luptă împotriva antisemitismului. Noi n-am observat asta…
S-a și întrebat cum ar putea fi bănuit de așa ceva. Noi nu-l bănuim de asta, ci de prostie, de lipsă de maturitate politică și de mitocănie. Ăștia sunt cei trei termeni pe care i-am pus în cârcă de când l-am văzut, lucru confirmat rapid.
Iohannis nu a avut niciodată strălucirea pe care trebuie să ți-o dea, măcar din când în când, această instituție.
Noi nu vorbim aici de antisemitismul lui Klaus Iohannis. Evident că am merge prea departe, în primul rând că Iohannis nici nu știe ce e aia. Habar n-are și nu-l intersează. Dar să ai atâta lipsă de tact și să-ți lipsească atâta minte, cum spunea fostul președinte, să faci o așa declarație… Asta e de Parcul Cișmigiu, nu de Palatul Cotroceni”, a afirmat Radu Banciu.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.