ECO SUD SA a preluat gestiunea deșeurilor în Bacău. Ilie Năstase, președinte onorific: Mă voi implica personal în importanța reciclării

ECO SUD SA a preluat gestiunea deșeurilor în Bacău. Ilie Năstase, președinte onorific: Mă voi implica personal în importanța reciclării

Grupul ECO SUD SA și Asociația Română de Dezvoltare Intercomunitară Bacău au semnat contractul de pentru gestiunea operării Sistemului de Management al Deșeurilor din județ, în prezența președintelui Consiliului Județean, Sorin Brașoveanu, și a Directorului Executiv al Asociației Române de Dezvoltare Intercomunitară Bacău, Bogdan Seto.

Investiția în Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor Solide din județul Bacău este de circa 32 de milioane de euro iar sistemul deservește un număr de 93 de orașe și comune din județul Bacău, însumând în totalitate aproximativ 705.000 de locuitori.

Cu această ocazie, Ilie Năstase, în calitate de Președinte Onorific al Grupului Eco Sud, transmite un mesaj despre importanța reciclării și experiența valoroasă căpătată în activitățile grupului Eco Sud.

Redăm mai jos comunicatul integral al lui Ilie Năstase

„Protecția mediului, importanța reciclării, reintroducerea în circuit a unor materiale valoroase și activitate ecologică a grupului Eco Sud reprezintă pentru mine o experiență valoroasă și un sentiment special.

În calitate de Președinte Onorific al grupului Eco Sud am avut o satisfacție deosebită ca urmare a demarării activității în regiunea Moldova și semnarea contractului cu autoritățile din Bacău pentru Centrul de Management Integrat al Deșeurilor.

Mă voi implica personal la nivel international și aici putem vorbi de tări ca Franța, Germania sau Spania pentru a aduce în acest județ și nu numai, tehnologii de avangardă pentru mediu și protecția acestuia.

Valoarea importantă a investiției din Bacău, folosirea inteligentă a fondurilor europene în scopuri nobile de protecția mediului și a sănătății oamenilor din județ demonstrează implicarea, munca și realizările atat a Autorităților cat și a echipei noastre și a specialiștilor Eco Sud.

Esența vieții este creșterea. Cand ești nerăbdător să-i dai bataie și să progresezi spre scopurile tale dai tot ce poți și pui suflet în tot ceea ce faci.

Realizările tale iți însuflețesc ambiția, realizările tale iți dau energie, realizările tale iși deschid calea spre mai multe succese. Este efectul bulgărelui de zăpada: de abia astepți să mai ai unul și încă unul și înca unul.

Acesta este succesul grupului Eco Sud care a ieșit învingător, a caștigat meciul și a luat medalia de aur în domeniul ecologiei!”

Ilie Năstase este un fost jucător profesionist de tenis de câmp și unul dintre cei mai importanți jucători de tenis ai anilor 1970, fiind numărul unu mondial de două ori, în 1972 și 1973. De-a lungul carierei sale a câștigat mai multe titluri printre care se numără și US Open în 1972, Roland Garros în 1973, turneele de la Wimbledon, Roland Garros și US Open și Turneul Campionilor de mai multe ori. A scris câteva romane în limba franceză, a intrat în politică în anii 1990 și a fost desemnat de mai multe ori „Cel mai bun sportiv al anului”.

Este general-maior (cu 2 stele) în retragere în Cadrul Ministerului Apărării Naționale din România.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`