Cum sărbătoreau bucureștenii 1 Mai odinioară. De la defilările de calvar la petrecerile cu mici și bere. ”Eram fericiţi pentru că nu ştiam cum este să trăim viaţa şi altfel” (VIDEO, FOTO)

Material realizat prin Programul Cultural București –Centenarcu sprijinulPrimăriei Municipiului Bucureștiprin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic

În anul Centenarului reaminim cum săbătoreau românii ziua de 1 mai, de la defilările comuniste la petrecerile cu mici și bere.

În România, această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mişcarea socialistă, în 1890. În perioada regimului comunist, 1 Mai era motiv de propagandă şi manifestaţii uriaşe. Muncitori, ţărani, intelectuali sau elevi , cu toţii se strângeau pentru a demonstra în sincron prin faţa autorităţilor.

În perioada comunistă, evenimentul era marcat de cu defilări grandioase. 1 Mai era momentul în care se prezentau realizările măreţe ale Partidului Comunist Român.

Ziua Internaţională a Muncii îşi are originea în protestele unor angajați americani, care militau pentru scurtarea zilei de muncă de la 12-14 la opt ore. În mai 1886, muncitorii din Chicago s-au unit într-o grevă care a adunat 65.000 de oameni în Piaţa Heymarket. În urma represiunii poliţiei, 11 oameni au murit și mulți alții au fost răniți. În seara aceleiași zile, în Piața Haymarket a fost organizată o nouă demonstrație. Din mulțime, o bombă a fost aruncată spre coloana de polițiști. Au fost răniți 66 de polițiști, dintre care 7 au decedat ulterior. Poliția a ripostat cu focuri de armă, rănind două sute de oameni, dintre care pe câțiva mortal.

A Doua Internaţională Socialistă a decis să cinstească memoria victimelor din Haymarket prin organizarea, la 1 mai 1890, a celui mai mare protest împotriva exploatării prin muncă. Aşa a devenit 1 mai ceea ce este astăzi.

În 1939, autorităţile au ­organizat prima festivitate oficială de 1 Mai din istoria României. Aceasta a fost prima organizată cu participarea organismelor statului, însă înainte muncitorii români tot merseseră la astfel de acţiuni. Prima a fost în 1890!

La manifestația din 1 mai 1939 au participat breslele controlate de stat care, cu un an înainte, înlocuiseră sindicatele muncitorești. Pretextând un congres general al breslelor, guvernul condus de Armand Călinescu a organizat o adunare muncitorească în Capitală, delegaţii fiind strânşi în sălile „Aro”, „Tomis” şi „Eintracht” pentru a aduce osanale lui Carol al II-lea.

După lucrările oficiale ale „congresului breslelor”, festi­vităţile au continuat cu o defilare prin faţa Palatului Regal. Pe o ploaie năprasnică, proletarii şi funcţionarii statului au mărşăluit pe Calea Victoriei, regele privindu-i de la balcon. Ulterior, istoricii ofi­ciali ai Partidului Comunist au susţinut cu dovezi fal­se că res­pectiva ma­ni­festaţie ar fi fost organi­zată de în­şişi Nicolae şi Elena Ceauşescu, fapt ce ar fi trebuit să demonstreze eroismul lor. Pentru a da credibi­li­tate min­ciunii, is­to­ricii de la Institutul de Stu­dii So­cial-Politice au falsificat o fotografie ce în­făţişa altă manifestaţie din perioada interbelică, in­troducând capetele „cuplului prezindenţial” în rândurile mulţimii. S-a spus că respectiva fo­tografie fusese „instantaneu” luat la 1 Mai 1939…

După instaurarea comunismului, regimurile au încercat să instrumenteze politic această mișcare muncitorească. În ţările comuniste, ziua de 1 mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoţită de defilări propagandistice. Iar România nu a făcut excepție.

În 1950, de exemplu, celebrarea Zilei Muncii a început de la jumătatea lui aprilie. Se desfăşurau concursuri de etapă pentru crosul numit „Să întâmpinăm 1 Mai“. Pe 1 mai, Capitala s-a umplut de tablouri imense cu Marx, Engels, Lenin şi Stalin, de lozinci şi steaguri, de portretele lui Gheorghiu-Dej şi de promisiuni pentru depăşirea planului cincinal. Pe străzile din centrul oraşului se agitau ca într-un furnicar sute de mii de oameni, muncitori, funcţionari, tehnicieni, cu mamele, soţiile şi copiii lor. Sărbătoarea a avut loc în Piaţa Victoriei, sub privirile noilor conducători de stat. Ulterior, pancartele cu părinţii marxism-leninismului au mai fost înlocuite cu portrete ale liderului român.

În perioada comunistă, pentru toţi bucureştenii, 1 Mai însemna lozinci de preamărire aduse lui Nicolae Ceauşescu.

Defilările se pregăteau cu multă vreme înainte, se făceau repetiţii peste repetiții, iar unii nu se mai puteau ține pe picioare de căldură. Toate străzile importante erau pregătite cu câteva zile înainte: spălate, curăţate de gunoaie, se plantau flori în spaţiile verzi, iar oamenilor din zonă li se dădeau indicații să nu “afişeze” prea multe rufe la uscat în balcoane şi să arboreze steaguri.

Și jurnaliștii aveau de respectat reguli stricte. Textele de pe pancarte trebuia să fie surprinse integral, la fel şi portretele liderilor comunişti. Ceauşescu nu trebuia să aibă guşă şi riduri în fotografie. În plus, fotografiile cu tovarăşul suprem treceau mai întâi pe la retuş înainte să fie publicate în ziar.

Agenția Agerpres era singura instituţie de presă care furniza fotografii cu Nicolae Ceauşescu pentru publicaţiile locale şi nu numai, portretul său fiind suspus unui tratament “photoshop” cu pensule şi acuarele. O altă regulă era că numele Nicolae Ceauşescu nu trebuia despărțit în silabe. S-a întâmplat asta odată, a apărut ”Nico – Lae” şi redactorul şef de atunci al ziarului Flamura Prahovei a fost sancţionat.

Defilările muncitorilor paralizau oraşele. Toate întreprinderile erau mobilizate pentru sărbătoarea de 1 Mai și nimeni nu avea voie să lipsească. Oricine încerca să se eschiveze de la asumarea acestei datorii risca să fie considerat dușman al regimului.

Evenimentul consta în defilări grandioase la care participau sute de mii de cetăţeni. Cu toții erau încolonaţi în funcţie de întreprinderea la care lucrau şi erau obligaţi să stea ore în şir la coadă, pentru a ajunge timp de câteva secunde în faţa tribunei oficiale, de acolo de unde aveau să fie salutați vreme de câteva secunde de către reprezentanții PCR.

„Trăiască comunismul, viitorul luminos al întregii omeniri!“, „Trăiască Nicolae Ceauşescu, cel mai iubit fiu al poporului, ctitorul epocii de aur!“. „Ceauşescu – Muncitorii“, „Ceauşescu P.C.R.“, „Ceauşescu – Pace“, „Ceauşescu şi poporul“ erau doar câteva dintre lozincile care se auzeau în perioada comunistă în Piaţa Aviatorilor din Bucureşti, de „Ziua Muncii“. Nicolae și Elena Ceauşescu erau primiţi cu aplauze şi onoruri.

De 1 Mai, după încheierea Marii Adunări, cei mai mulţi dintre bucureşteni se îndreptau către spaţiile verzi din împrejurimi, în parcuri şi locuri de agrement, la spectacole şi manifestări culturale. De fapt, obiceiul bucureștenilor de a încinge grătarele a rămas până astăzi. Masa nu era atât de îmbelşugată ca acum, dar tot se făceau grătare, mici, se bea şi se dansa. Se organizau meciuri de fotbal şi alte jocuri. În preajma zilei de 1 Mai magazinele erau mai aprovizionate cu alimente decât în restul anului. În galantare se găsea ceva carne, ba chiar și produse foarte rare, precum sucuri.

Pentru români era o încântare și privitul la televizor. O banalitate acum, dar de 1 Mai, în acea perioadă, era o mare bucurie, căci oamenii beneficiau de program prelungit de la 11.30 până la 22.00, în loc de 20.00 şi 22.00, cum era în mod obişnuit. Nefericirea era, însă, că programul prelungit era umplut tot cu emisiuni închinate tovarășului sau cu diverse cântece patriotice revoluţionare.

Alții alegeau cinematograful. În București existau circa 50 de cinematografe, iar majoritatea filmelor care rulau erau românești sau rusești.

„Micii nu aveau aditivi, în rest era o mizerie bolşevică, dar noi eram fericiţi pentru că nu ştiam cum este să trăim viaţa şi altfel”, și-a amintit un român cum era ziua de 1 Mai în comunism.

Ultima celebrare a Zilei Muncii după tipicul comunist a avut loc în 1989. Conform planificării, încă din ianuarie 1989 toată lumea fusese anunţată că vor sărbători nu „ziua muncii”, ci „50 de ani de la marea demonstraţie patriotică, antifascistă şi antiimperialistă de la 1 Mai 1939 şi 100 de ani de la declararea zilei de 1 Mai ca zi a solidarităţii internaţionale a celor ce muncesc”. Trei secţii ale Comitetului Central au lucrat din februarie pentru programul manifestărilor.

Conform planificării, pe 26 aprilie 1989, a avut loc Sesiunea Ştiinţifică Naţională consacrată, teoretic, zilei de 1 Mai, în practică preamăririi cuplului prezidenţial. În sală au fost prezenți membri ai CPEx, ai CC, miniştri, şefi de instituţii, cu toții ținând discursuri în care îl lăudau pe Nicolae Ceauşescu.

În momentele-cheie ale cuvântărilor, responsabilii cu bucuria colectivă începeau să strige lozincile aprobate anterior de activiştii aparatului central de partid. Chiar dacă vreunui participant i-ar fi trecut prin minte să inventeze o lozincă pentru „cel mai iubit fiu al poporului”, iniţiativa l-ar fi costat, probabil, o vizită la Miliţie. Printre lozincile considerate bune de către Comitetul Central se numărau: „Ceauşescu – eroism, România – comunism!”, „Ceauşescu – România – Pace!” sau „Trăiască comunismul, viitorul luminos al întregii omeniri!”.

Numeroase evenimente au fost organizate în muzee, teatre, sălile de spectacole, uniunile de creație și în instituțiile „cu profil ideologic”.Ultima aniversare a zilei de 1 Mai din „epoca Nicolae Ceauşescu” fusese eclipsată de anunţul că datoria externă a fost achitată integral.

Astăzi, românii s-au rupt de trecut şi sărbătoresc 1 mai așa cum se cuvine. Bucureștenii iau cu asalt litoralul Mării Negre, iubitorii de munte se îndreaptă spre destinații ca Sinaia, Predeal și Brașov, iar unii aleg excursiile în străinătate.

Surse foto: Valiza cu fotografii, Caleidoscop, Fototeca online a comunismului românesc, Adevărul

Surse info: Historia, Adevărul, Jurnalul, ZF, A1, Gândul

Material realizat prin Programul Cultural București –Centenarcu sprijinulPrimăriei Municipiului Bucureștiprin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic