FedCup: Simona Halep a învins-o pe Viktorija Golubic, în primul meci al întâlnirii România – Elveţia

FedCup: Simona Halep a învins-o pe Viktorija Golubic, în primul meci al întâlnirii România - Elveţia
Foto: Inquam Photos / Manases Sandor

Simona Halep a învins-o, sâmbătă, pe Viktorija Golubic în primul meci al confruntării dintre România și Elveția, din barajul pentru Grupa Mondială a Cupei Federaţiei, desfășurat la Cluj-Napoca, informează Digi Sport.

Halep, numărul 1 WTA, a trecut de Golubic, locul 115 mondial, cu scorul de 6-3, 1-6, 6-1, aducând astfel primul punct pentru echipa României.

La finalul meciului, Halep a declarat că partida a fost de trei ori mai grea decât finala de la Melbourne.

„A fost foarte dificil. Chiar vorbeam înainte de meci cu băieţii că este de trei ori mai greu decât finala de la Melbourne. Am avut nişte emoţii pe care nu pot să le descriu, a fost un moment deosebit la ceremonie. Mulţumesc Cluj, mulţumesc tuturor pentru acest moment deosebit, niciodată nu trăim asemenea clipe în teren. Vă mulţumesc mult şi mă bucur că am reuşit să câştig astăzi, datorită dumneavoastră”, a spus Halep.

Sâmbătă, la Sala Polivalentă de la Cluj se va desfășura și partida dintre Irina Begu, locul 38 WTA, şi Timea Bacsinszky, locul 46 WTA.

Duminică, partidele se vor juca începând de la ora 12, după următorul program:

Simona Halep – Timea Bacsinszky (3-1 în întâlnirile directe);

Irina Begu – Viktorija Golubic (2-0);

Irina Begu/Simona Halep – Patty Schnyder/Jil Teichmann.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)
21:29 - Rareș Bogdan a votat deja, la Paris: „Dacă vom alege calea extremismului, o nouă cortină de fier se va abate asupra României”/ Despre Schengen: „Pentru mine nu e important cine-și bagă capul în poză, ci că în sfârșit românilor li se face dreptate” (VIDEO)
21:18 - Două femei au pierdut mii de euro, după ce s-au îndrăgostit de un bărbat de pe Facebook. Ce le promitea victimelor
20:47 - Dan Barna: Suntem în fața unui vot prin care definim viitorul. Singurul candidat care poate să lupte cu ceea ce înseamnă PSD, PNL, AUR, toată această structură care a încolăcit ca un șarpe România, este Elena Lasconi (VIDEO)
20:45 - Un bătrân din Slatina a fost bătut de tânărul pe care îl avea în gazdă. Bărbatul are șanse minime de supraviețuire