Preşedintele UNJR, Dana Gîrbovan, a argumentat în cadrul emisiunii Actualitatea Românească, moderată de Sorina Matei, de ce este în favoarea înfiinţare unei secţii speciale pentru anchetarea infracţiunilor comise de magistraţi şi de ce o asemenea secţie ar fi benefică pentru justiţie.
„Dispoziţiile din prevederile de lege privind înfiinţarea acestei secţii au fost declarate constituţionale de către CCR. Curtea a arătat că reprezintă garanţii de independitate. Atunci când am fost de acord şi noi ca asociţia cu această secţie am pus nişte condiţii referitoare la numirea procurorilor, la garanţii de independenţă a acestora, la garanţii de profesionalism, la o selecţie bazată în mod exclusiv pe obiectivitate şi competivitate. Aceşti procurori care vor fi numiţi în această secţie vor fi aleşi la nivelul CSM de o comisie mixtă de procurori şi judecători pe baza de competiţie deschisă dintre procurori care au grad cel puţin de curte de apel şi 18 ani vechime.
O astfel de secţie există sub o altă denumire la DNA. Majoritatea infracţiunilor care îi vizează pe judecători sunt cele de corupţie şi trebuie spus direct aceste lucru. În acest moment la DNA funcţionează procurori care au grad de judecătorie şi 4-5 ani vechime şi ei verifică legalitatea unor hotărâri date de procurori de Înalta Curte sau Curte de Apel. Un judecător poate fi judecat doar de un procuror de pe lângă curte de apel pentru a păstra independenţa şi a îl feri presiuni pe care un alt procuror îl poate face asupra lui”, a arătat Dana Gîrbovan.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.