Vizita lui Jeffrey Franks în România este analizată de presa straină. Întâlnirea şefului misiunii FMI în România cu premierul Mihai Răzvan Ungureanu este catalogată drept o vizită de curtoazie. Atunci când ţările susţinute financiar de către această instituţie îşi schimbă guvernul, delegaţia FMI stabileşte o reuniune, pentru stabilirea unei baze comune de discuţii.
Associated Press, Washington Post, CBS News ori MSNBC au scris despre vizita lui Jefrrey Franks în România, la scurt timp după demisia guvernului Boc. Publicaţiile internaţionale nu au uitat să amintească amplele proteste de stradă ce au dus la demisia fostului premier.
Invitaţia a venit din partea noului premier, atât pentru şeful misiunii FMI, cât şi pentru reprezentantul Directoratului Genral al Comisiei Europene, Istvan Szekely.
Publicaţiile menţionează că vizita misiunii FMI în România vine într-un moment delicat, se arată în articole, în urma anunţului Companiei de Căi Ferate că va disponibiliza o mie de angajaţi, ca urmare a măsurilor de austeritate cerute chiar de FMI.
În cadrul reuniunii s-au purtat negocieri pe marginea programului de austeritate cerut de FMI şi eventuale evoluţii ale economiei româneşti.
Washington Post face chiar şi o scurtă descriere a situaţiei economice a României. Un împrumut în valoare de 20 de miliarde de euro a fost acordat ţării de FMI în 2009 pentru a putea plăti pensiile şi salariile iar măsurile de austeritate implementate de atunci au fost întâmpinate cu proteste de către populaţie. Chiar şi aşa, se arată că România se află pe calea ce bună.
Vezi AICI ce a declarat premierul Mihai Ungureanu după întâlnirea cu delegația FMI.