Radu Banciu, despre dosarul Revoluţiei: „Eu nu am auzit până acum ca acest împuţit de Ion Iliescu să vină şi să dea un nume” (VIDEO)

Radu Banciu, despre dosarul Revoluţiei: Eu nu am auzit până acum ca acest împuţit de Ion Iliescu să vină şi să dea un nume (VIDEO)

Radu Banciu a comentat în ediţia de marţi a emisiunii Lumea lui Banciu extinderea urmării penale pe numele lui Ion Iliescu în dosarul Revoluţiei.

„L-aţi văzut astăzi pe Iliescu la Parchetul General cu părul alb nescoţând nici măcar o vorbă că aşa merităm, să nu se spună şeful statului nici măcar o vorbă. Asta înseamnă democraţie domnul Iliescu, sau tovăraşul Iliescu dacă acceptaţi, asta înseamnă democraţie, să treci prin faţa oamenilor şi să nu le spui nimic, să nu ai nimic de spus după toată această perioadă de 28 de ani. Ce mascaradă! Ce Uniunea Europeană, prieteni! O ţară care nu a fost în stare, vorba lui Orcan, nici măcar să scoată cel de-al doilea picior din comunism. Ce Uniunea Europeană, bă? Ce Spaţiul Schengen? Ce democraţie, bă? Ce piloane de pensii?

Noi suntem încă la nivelul ăla că nu am putut să îi judecăm în România pe ăia care au omorât o mie de oameni. Conform lui Iliescu şi cu ce a scris Ion Iliescu pe blog când a ajuns acasă, nu este practic nimeni responsabil. Eu nu am auzit până acum ca acest împuţit de Ion Iliescu să vină şi să dea un nume. Ok, el se consideră nevinovat, el spune că aşa a fost momentul, aşa a fost conjuctura, trebuia cineva să îşi asume responsabilităţile. Le ştiu pe de rost toate porcăriile astea!”, a comentat Radu Banciu.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`