Legislația muncii va fi predată în școli, ca disciplină opțională

Legislația muncii va fi predată în școli, ca disciplină opțională
Foto: mediafax.ro

Ministerul Educaţiei a anunțat, miercuri, că legislația muncii va fi predată în școli, conform unui protocol semnat între Ministerul Educaţiei, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Inspecţia Muncii.

Disciplina va avea caracter opțional și se va preda legislaţia muncii, prevederile Codul muncii şi drepturile cetățenilor la angajare, a precizat secretarul de stat din MECTS, Oana Badea.

La baza protocolului semnat miercuri a stat constatarea faptului că tinerii aflaţi în primii ani de muncă sunt principalele victime în accidentele de muncă din cauza faptului că nu-şi cunosc drepturile pe care le au ca şi angajaţi, mai multe instituţii cu atribuţii în domeniu decizând ca legislaţia muncii să fie introdusă în curricula şcolară ca obiect opţional.

„Aceşti copii ies din liceu şi nu ştiu cui să se adreseze pentru a obţine un loc de muncă, nu ştiu ce înseamnă un contract de muncă şi nu ştiu ce semnează şi cad astfel victime în accidente de muncă sau în relaţia cu angajatorii”, a declarat inspectorul general de stat de la Inspecţia Muncii, Dantes Nicolae Bratu, citat de Mediafax.

Datele statistice arată că 64,5 % dintre victimele accidentelor de muncă sunt tineri aflaţi în primii cinci ani de activitate, 20 % dintre ei fiind în primul an de activitate. Alţi 29,1 % au între unu şi trei ani de activitate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`