Peste 1.000 de tone de cartofi infestaţi aduşi din Egipt au fost depistați în Portul Constanţa de inspectorii fitosanitari, conform unui comunicat al Ministerului Agriculturii.
Inspectorii au concluzionat că sunt „infestaţi cu bacteria Ralstonia solanacearum (Putregaiul brun)”, iar marfa a primit interdicţia de a intra în ţară.
„Impactul economic ar fi putut fi extrem de sever, având în vedere că la ora actuală nu există metodă chimică sau biologică pentru controlul acestui organism dăunător şi, mai mult decât atât, ar exista riscul contaminării solului şi a apelor de suprafaţă cu bacteria provenită din resturile rezultate în urma consumului cartofilor, precum şi din cartofii deterioraţi şi evacuaţi ca resturi menajere”, potrivit comunicatului.
România a ajuns să importe cartofi din Egipt, în condițiile în care țara noastră poate produce din plin pentru a acoperi consumul autohton, iar producătorii interni se plâng de ”invazia” produselor străine.
Cartofii egipteni și-au făcut apariția pe rafturile lanțurilor de magazine din țara noastră, alături de cei din Polonia, Grecia sau Olanda.