Noul terminal de pasageri de la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti este operaţional, de marţi, arată Agerpres.
La inaugurarea Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti vor participa premierul, Emil Boc, şi ministrul Transporturilor, Anca Boagiu.
Realizarea noului terminal face parte din Faza a III-a a programului „Dezvoltarea şi Modernizarea Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti”. Valoarea investiţiei pentru acest proiect a fost de 60 de milioane de euro.
Potrivit sursei precizate, proiectul corespunde cerinţelor impuse de aderarea României la spaţiul Schengen. Astfel că numărul pasarelelor de îmbarcare/debarcare a crescut de la 5 la 14, iar pasagerii au acum la dispoziţie facilităţi performante şi servicii la o clasă superioară, susţinute de o tehnologie de ultimă oră.
Cursa TAROM ROT372 Bruxelles-Bucureşti este primul zbor care va sosi la noul terminal al Aeroportului Internaţional Henri Coandă, în data de 29 martie 2011, ora 14:00.
Începând cu luna iunie a anului 2010, Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM este membră a Alianţei SkyTeam, cea de-a doua mare alianţă internaţională din lume.