Costică Dobre, membru PSD și fost candidat al acestui partid la funcţia de primar în comuna brăileană Şuţeşti, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru proxenetism, în vreme ce fratele său, Ioniță Dobre, a primit 4 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism şi iniţierea unui grup infracţional organizat. Ambii au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii DIICOT, informează Adevărul.
La rândul ei, soția lui Ioniţă Dobre, Dana Gabriela, a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de minori şi trafic de persoane.
Instanța a mai dispus confiscarea sumelor provenite din exploatarea a nouă tinere şi două minore, în total peste 125.000 euro. În plus ei trebuie le plătească victimelor 6.000 euro drept daune morale.
”Începând cu anul 2004, inculpatul Ioniţă Dobre, împreună cu soţia sa, Dobre Dana Gabriela, au racolat prin inducere în eroare mai multe victime de sex femeiesc, pe care le-au trimis în Grecia şi pe care Dobre le-a obligat să se prostitueze, prin ameninţări urmate de exercitarea de violenţe şi supunerea la tratamente degradante”, au acuzat procurorii, citați de Adevărul.
Una dintre victime, Săndica Z., a încercat să scape de proxeneţi, sărind de la etajul al doilea al imobilului în care era forțată să se prostitueze, fiind la un pas de moarte. Ea i-a anunțat pe polițiștii greci, astfel încât Ioniţă Dobre a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru trafic de persoane şi tentativă de omor.
În aprilie 2016, PSD-știi brăileni au discutat situația lui Costică Dobre și au ajuns la concluzia că acesta trebuie să rămână candidat la primăria comunei Şuţeşti, deşi fusese pus sub acuzare în dosarul de proxenetism şi trafic de minori.