Omul de afaceri Ion Ţiriac a anunţat că va investi cel puţin 150 de milioane de euro într-un proiect prin care vrea să ajute sportul românesc. Fostul tenismen a anunţat că a început construirea unui universităţi în Otopeni cu scopul principal să dezvolte specialişti în sport.
„În acest moment am început construcţia unei universităţi, care ne va costa cu siguranţa 150 de milioane de euro. Sperăm să mai obţinem încă 200 de milioane de euro de la Uniunea Europeană, de la Bruxelles. Eu voi face 80 de ani în curând şi n-am de gând să fiu cel mai bogat om din cimitir”, a spus Ţiriac, într-un interviu pentru ediţia tipărită a Sport Bild.
Ţiriac a subliniat că universitatea va crea specialişti de top în sport, care pot activa la cel mai înalt nivel, şi nu profesori de sport.
Universitatea lui Ţiriac va avea o ramură de management pentru că în opinia omului de afaceri lipsa acesteia este o problemă pentru sportul românesc.
Ţiriac afirmă că universitatea va fi gata în patru ani şi va avea din primul an 2.000 de studenţi. Acesta urmăreşte să obţină parteneriate cu unităţi celebre din Germania, Statele Unite şi Marea Britanie.