Prezentă miercuri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie unde are loc un termen în dosarul în care e acuzată de corupţie, procurorul DNA Mihaiela Moraru Iorga a intervenit în scandalul dintre fostul şef al DNA, Daniel Morar, şi actuala şefă, Laura Codruţa Kovesi, privind protocolul secret încheiat între SRI şi Parchetul General în 2009.
Întrebată de schimbul de replici între cei doi, Iorga Moraru a afirmat doar că „fostul șef DNA Daniel Morar spune doar adevărul”.
Schimbul de replici dintre Morar şi Kovesi a început după ce actualul judecător CCR a criticat în termeni duri protocolul din 2009 şi a afirmat că el nu l-a respectat niciodată în mandatul.
Kovesi a reacţionat la aceste comentarii afirmând că Daniel Morar nu a avut nimic de comentat la momentul semnării protocolului şi există „în arhiva instituţiei numeroase adrese semnate chiar de către domnul Morar, adrese trimise la SRI în temeiul documentului semnat”.
Mai mult, Kovesi a afirmat că „DNA (nr. în mandatul lui Daniel Morar) dorea să aibă un protocol direct cu SRI iar comunicarea cu SRI să nu se facă prin procurorul general”.
La aceste acuzaţii, Daniel Morar a revenit şi a afirmat că de fapt dispoziţia sa a fost să nu comunice Serviciului date din dosarele aflate în instrumentare.