Sesizarea referitoare la procurorul DNA Alexandra Lăncrănjan, cea care îl anchetează pe liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost verificată de Inspecția Judiciară. Concluzia inspectoratului este că în cazul Lăncrănjan nu există abatere disciplinară.
Inspecția Judiciară s-a sesizat după ce jurnalista Sorina Matei a dezvăluit, în emisiunea ”Actualitatea Românească” de pe B1 TV, că Alexandra Lăncrănjan a participat la o reuniune unde erau şi politicieni, Inspecția Judiciară s-a autosesizat și a declanșat cercetări prealabile faţă de procuroarea DNA. (Vezi DETALII AICI)
„A existat o diferenţă de opinie între inspectorul de caz şi inspectorul-şef care, potrivit legii, este chemat să avizeze lucrarea. Inspectorul de caz a apreciat că nu există indicii cu privire la existenţa unei abateri disciplinare, reţinând, printre altele, că doamna procuror Lăncrănjan nu a participat la această conferinţă în calitate de procuror al DNA. Dimpotrivă, inspectorul-şef a apreciat că aceste indicii există, explicând pe larg, în nota pe care a ataşat-o la rezoluţie, punctul său de vedere. Puţini ştiu însă că inspectorul-şef, la momentul actual, conform legii, nu are posibilitatea să desfiinţeze rezoluţiile de clasare date de către inspectorul judiciar în faza verificărilor prealabile. (…) Concluzia e că nu există vreo abatere disciplinară care i se poate imputa doamnei procuror”, a declarat, pentru Mediafax, Gheorghe Stan, inspectorul-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare.