Alexander Adamescu a fost arestat la Londra, iar acuzaţiile la adresa acestuia sunt extrem de grave.
Instanță londoneză a constatat că acesta ar fi folosit acte false în timpul judecării procesului de extrădare.
Concret, acesta ar fi folosit documente pretins emise deAdministrația Națională a Penitenciarelor, iar documentele în sine ar releva condițiile de arest din țara noastră.
“Discuția care se poartă în primul rând este că u se cunoaște cine a falsificat acele documente. Eu vă spun că dl Adamescu nu își procură singur documentele de la autoritățile din România. Trebuie văzut dacă această inițiativă îi aparține sau e vina altcuiva, vreun colaborator, care a vrut să fie folositor fără să se gândească la consecințe.
Nu cunosc și nu putem face speculații pe acest subiect”, Cătălin Breazu, avocatul lui Adamescu Jr., pentru B1 TV.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Atfel, măsura eliberării pe cauțiune ar fi fost schimbată cu măsura arestării preventive.
Aceeași sursă scrie că Adamescu ar putea fi adus în curând în România, unde procurorii DNA au pus în mișcare, în 25 martie 2016, acțiunea penală față Bogdan Alexander Adamescu, om de afaceri, pentru două fapte de dare de mită.