Senatorul Daniel Zamfir a fost EXCLUS din PNL: „Frustrări ale președintelui Ludovic Orban” (VIDEO)

Senatorul Daniel Zamfir a fost EXCLUS din PNL: Frustrări ale președintelui Ludovic Orban (VIDEO)

Biroul Executiv Naţional al PNL a decis miercuri excluderea din partid a senatorului Daniel Zamfir. Decizia a fost luată cu 25 de voturi pentru, două împotrivă şi două nule. Printre cei care i-au luat apărarea s-a numărat fostul lider liberal Alina Gorghiu.

Decizia de excluderea a venit la propunerea preşedintelui Ludovic Orban. În plus, numeroşi liberali i-au reproşat senatorului că are un plan de distrugere a partidului.

Senatorul a pus această excludere, într-o declaraţie dată presei, pe anumite „frustrări” ale lui Ludovic Orban şi a acuzat că legile pe care le face în favoarea românilor nu sunt dorite.

”Frustrări ale președintelui. Supărările vin și din afara partidului. Legea cămătăriei nu e dorită. Am spus și în partid, o spun și public, am toată convingerea că aceste legi sunt în favoarea oamenilor.

Excluderea mea trebuie să fie votată de Consiliul Național”, a afirmat Daniel Zamfir.

Senatorul a precizat că nu va rămâne prea mult în afara unui partid, precizând că a avut discuţii atât cu PSD cât şi cu ALDE.

„Am avut discuții cu colegi și de la ALDE, și de la PSD, după ce președintele a anunțat că mă dă afară. Sunt colegi care apreciază ce fac și că nu merită să rămân pe stradă”, a precizat Daniel Zamfir.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)
21:11 - Crin Antonescu: O chestiune chiar urgentă e stabilirea datei alegerilor. Nu e normal să prelungim un provizorat nu foarte simpatic multor oameni (VIDEO)