Tudorel Toader, mesaj ferm privind extrădarea lui Sebastian Ghiță: Nu poartă un inculpat dialog direct cu ministrul Justiției (VIDEO)

Tudorel Toader, mesaj ferm privind extrădarea lui Sebastian Ghiță: Nu poartă un inculpat dialog direct cu ministrul Justiției (VIDEO)

Tudorel Toader nu are nicio explicaţie de dat în privinţa documentelor pentru extrădarea lui Sebastian Ghiţă. După ce presa sârbă a scris că actele solicitate Ministerului român al Justiţiei şi care ar fi trebuit să ofere date suplimentare privind acuzaţiile la adresa lui Ghiţă nu au ajuns la Înalta Curte din Belgrad, Toader a venit doar cu nişte declaraţii seci.

„Vreau să transmiteți următoarea informație corectă. Pe data de 27 februarie, Ministerul Justiției a primit de la Curtea Supremă din Serbia solicitarea unor clarificări suplimentare privind activitatea infracțională desfășurată de către inculpatul a cărei extrădare se cere. Imediat am transmis solicitarea la Curtea de Apel Ploiești, pe 27 februarie. Pe 7 martie, Curtea de Apel Ploiești ne-a transmis documentele. MJ le-a tradus. Pe 8 martie le-a transmis prin fax la Curtea Supremă din Serbia. Am solicitat Curții de Apel documentele în original. Dacă ni le-a transmis în copie pe 7 martie, în original ni le-a trimis pe 21 martie 2018. În aceeași zi, au fost transmise prin curierat rapid către Ministerul Justiției din Serbia și avem dovada primirii, pe 23 martie. Am văzut și eu preocuparea dumneavoastră privind documentele transmise de la MJ. Cel mult puteți întreba Curtea de Apel Ploiești de ce i-a trebuit două săptămâni să ajungă de la Ploiești la Ministerul Justiției din România, unde ar fi ajuns și pe jos mai devreme de două săptămâni”, a declarat Toader după ce, la începutul acestei săptămână a făcut o vizită în Serbia pentru a discuta situația fostului deputat.

Toader a precizat și că nu a avut loc vreo întâlnire între el și Sebastian ghiță, în Serbia.

”Este exclus lucrul ăsta. Cum să se întâlnească un ministru al Justiției cu cineva care este în procedură de extrădare? Unii m-au întrebat dacă participă la discuții cu ministrul Justiției. Este absolut imposibil. (….) Nu poartă un inculpat dialog direct cu ministrul Justiției oricare ar fi el. El are o procedură de extrădare în Serbia și trebuie să se adreseze instanței din Serbia, nu Ministerului Justiției din România. Ministrul discută oficial pe canale oficiale prin documente înregistrate oficial. Nu mă puneți să comentez ce a spus nu știu cine la televizor. Sebastian Ghiță se află în procedură de extrădare. Judecătorii din Serbia vor examina toate documentele pe care le-a primit, vor decide, vom proceda în consecință”, a mai spus Tudorel Toader.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`