Filmul „Un pas în urma serafimilor”, regizor Daniel Sandu, produs de Ada Solomon, a fost marele câştigător al Galei Gopo 2018. Acesta a fost desemnat câştigător al premiilor pentru Cel mai bun film, Cea mai bună regie, Cel mai bun scenariu, Cel mai bun actor.
În total, acest film a primit 9 premii, în timp ce lungmetrajul regizat de Nae Caranfil „6,9 pe scara Richter” a primit cinci premii.
Foto: Inquam Photos/ Stefan Sandu
Marți seară, 27 martie, în Sala Mare a Teatrului Național “I.L. Caragiale” din București, a avut loc cea de-a 12-a ediție a Galei Premiilor Gopo, cel mai important eveniment anual dedicat celebrării succeselor cinematografiei române.
Redăm mai jos integral lista câştigătorilor:
Cel mai bun film: „Un pas în urma serafimilor”, de Daniel Sandu, producător: Ada Solomon, Ioana Drăghici (HiFilm Productions)
Cel mai bun regizor: Daniel Sandu, pentru „Un pas în urma serafimilor”
Cel mai bun actor în rol principal: Vlad Ivanov, pentru rolul preotului Ivan din filmul „Un pas în urma serafimilor”
Cea mai bună actriţă într-un rol principal: Diana Cavaliotti, pentru rolul Ana din filmul „Ana, mon amour”
Cel mai bun actor într-un rol secundar: Ali Amir, pentru rolul Aid din filmul „Un pas în urma serafimilor”
Cea mai bună actriţă într-un rol secundar: Diana Spătărescu, pentru rolul Anca Răşcanu din filmul „Fixeur”
Cel mai bun scenariu: Daniel Sandu pentru filmul „Un pas în urma serafimilor”
Cea mai bună imagine: George Dăscălescu, pentru filmul „Un pas în urma serafimilor”
Premiul Romanian Society of Cinematographers, acordat de Asociaţia Română a Operatorilor: George Dăscălescu, pentru filmul „Un pas în urma serafimilor”
Cel mai bun montaj: Dana Bunescu, pentru filmul „Ana, mon amour”
Cel mai bun sunet: Aleksander Simeonov, Tamas Szekely, Florin Tăbăcaru, Alexandru Dumitru, pentru filmul „6,9 pe scara Richter”
Cea mai bună muzică originală: Nae Caranfil, Bogdan Dimitriu, Liviu Mănescu, pentru filmul „6,9 pe scara Richter”
Cele mai bune decoruri: Andreea Popa, pentru filmul „6,9 pe scara Richter”
Cele mai bune costume: Doina Levintza şi Adina Bucur, pentru filmul „6,9 pe scara Richter”
Cel mai bun machiaj şi cea mai bună coafură: Cătălin Ciutu, Dana Roşeanu şi Iulia Roşeanu pentru filmul „6,9 pe scara Richter”
Cel mai bun film de debut: „Un pas în urma serafimilor”, de Daniel Sandu (producător: Ada Solomon, Ioana Drăghici, Hi Film Productions)
Cel mai bun documentar: „Planeta Petrila”, Regia: Andrei Dăscălescu, producător: Anamaria Antoci, Hanka Kastelicova, Alina David (FilmLab, HBO Europe, HBO România)
Cel mai bun scurtmetraj: „Scris/Nescris”, producător: Anamaria Antoci, Adrian Silişteanu (4 Proof Film), regia: Adrian Silişteanu
Tânără speranţă: Ştefan Iancu, pentru rolul din filmul „Un pas în urma serafimilor”
Premiul pentru întreaga carieră: actorii George Mihăiţă şi Vladimir Găitan
Premiul pentru întreaga activitate: actriţa Sanda Toma şi operatorul de imagine şi producătorul Ion Marinescu
Premiul special: criticul şi istoricul de film Bujor T. Rîpeanu
Cel mai bun film european: „Despre trup şi suflet/ On Body and Soul” (r. Ildikó Enyedi), Ungaria, distribuitor: Bad Unicorn
Premiul publicului pentru filmul cu cei mai mulţi spectatori în 2017: „Octav” (Spectatori: 57.813 / Încasări: 863.013 lei), regia: Sergiu Celebidachi, distribuitor: Oblique Media
Premiul publicului pentru filmul cu cele mai mari încasări: „Ghinionistul” (Încasări:1.007.284 lei / Spectatori: 53.898), regia: Iura Luncaşu, distribuitor: Vertical Entertainment