Legile justiţiei: GRECO a adoptat un nou raport şi solicită României explicații scrise

Legile justiţiei: GRECO a adoptat un nou raport şi solicită României explicații scrise
Foto: www.coe.int/en/web/greco

Legile justiţiei aduc, din nou, România în centrul atenţiei comunităţii europene.
Grupul de State Împotriva Corupției (GRECO) anunță că a adoptat un nou raport ad-hoc privind reformele justiție din România și solicită autorităţilor din ţara noastră să vină cu explicații, în scris, în fața Consiliului Europei.

Concluziile acestui raport – Greco-AdHocRep (2018) 2 – vor fi prezentate autorităţilor de la Bucureşti de către președintele GRECO, iar șeful delegației României este chemat în următoarea reuniune plenară, din luna iunie, să prezinte în scris care este situația reformelor justiției din țară noastră, atât din punct de vedere instituțional, cât și din punct de vedere al dreptului și procedurii penale, se arată într-un comunicat de presă al instituției internaţionale, potrivit ziare.com. De asemenea, autoritățile române sunt invitate să autorizeze publicarea acestui raport, așa cum au făcut și polonezii, aflați într-o situație similară – gest salutat cu această ocazie de GRECO.

Anunțul instituţiei internaţionale vine în contextul în care modificările aduse de coaliția PSD-ALDE legilor justiției au fost votate luni de Senat (Detalii AICI).

În februarie, o delegație GRECO s-a deplasat la București, pentru o evaluare urgentă ad-hoc vizând legile justiției din perspectiva luptei anticorupție, iar cel mai recent raport adoptat este rezultatul acestei evaluări.

Într-un raport similar adoptat în decembrie 2017, instituţia a stabilit deja că progresele actuale ale României în ceea ce privește implementarea recomandărilor în domeniul prevenirii corupției în rândurile parlamentarilor, judecătorilor și procurorilor sunt „total nesatisfăcătoare”.

Grupul de State Împotriva Corupției este o instituție a Consiliului Europei însărcinată cu monitorizarea luptei anticorupție din țările membre UE.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`