Numeri zilele care au mai rămas până la instalarea verii și te visezi deja la mare, pe o plajă frumoasă din Grecia? Chiar dacă abia a sosit primăvara, ai putea să te asiguri, încă de pe acum, că visul tău va deveni realitate. Prin urmare, profită de perioada următoare ca să-ți cauți cazare în Corfu sau în orice altă stațiune turistică din Grecia.
Nu răspunde la e-mailuri
În cazul în care nu ești antreprenor, CEO sau o persoană vitală pentru un business, nu ar trebui, sub nicio formă, să răspunzi la e-mailurile de serviciu în timpul vacanței tale, deoarece nu o să înțelegi nimic din concediu. În plus, nimic nu este mai deranjant pentru starea ta de bine decât să primești un e-mail de la serviciu când ești întins pe un șezlong, la plajă. Dacă vrei să stai departe de mesajele de serviciu când mergi în vacanță, ai putea să-ți dezactivezi aplicația de e-mail de pe telefonul mobil chiar înainte să pleci în concediu. Tot înainte să iei avionul către destinația ta de vacanța, fă o setare simplă în contul de e-mail, astfel încât oricine îți trimite un mesaj cât te bucuri de relaxare să primească un răspuns automat, prin care să transmiți că ești plecat în concediu.
Nu face aceleași lucruri ca în zilele de muncă
Când ești la muncă obișnuiești să te trezești în fiecare dimineață la ora 6:00, după care te speli pe dinți, citești presa, îți verifici e-mailurile și mănânci? Când mergi în vacanță, încearcă să faci lucruri noi, care să te scoată din rutina unei zile de muncă. O vacanță este despre amintiri și experiențe noi, nu despre repetarea unor activități cu care ești obișnuit. Profită de concediu ca să faci snorkeling, să înalți un zmeu, să te joci volei pe plajă sau să mergi cât mai mult pe jos. De asemenea, încearcă să mănânci preparate pe care nu le-ai mai încercat până acum, chiar dacă îți este frică de nou. Când faci un lucru nou, reușești să-ți învingi, puțin câte puțin, teama de schimbare.
Mănâncă doar la restaurant
O zi comună de lucru înseamnă pentru tine să mănânci la prânz ceea ce ți-ai gătit acasă? Dacă da, fă un efort financiar când mergi în concediu și mănâncă doar la restaurant. Un concediu de vis nu presupune să stai în camera de hotel cu orele și să-ți pregătești, în fiecare zi, mâncarea pentru micul dejun, cină și prânz. O vacanță este despre relaxare, timp liber și distracție – lucruri de care nu o să ai parte dacă vei alege să stai mult în bucătărie.