PNL: Vom ataca din nou la CCR modificările aduse legilor Justiţiei

PNL: Vom ataca din nou la CCR modificările aduse legilor Justiţiei

Partidul Naţional Liberal (PNL) a anunţat că va contesta din nou la CCR modificările la legile Justiţiei.

„Şedinţa comisiei, de astăzi, a fost, de asemenea, sub imperiul grabei şi superficialităţii, aşa cum s-au desfăşurat o bună parte din lucrările acestei comisii speciale. Am fost convocaţi undeva în cursul după-amiezii de ieri, nu ni s-a comunicat până astăzi la orele 10,00 niciunul dintre amendamentele care urmau a fi dezbătute, drept urmare – superficialitate maximă şi grabă nejustificată. PNL va ataca din nou la Curtea Constituţională. Ne-au lăsat suficiente motive sau, în sfârşit, au creat suficiente motive pentru ca textele ce vor fi adoptate ca urmare a reexaminării să fie declarate în bună măsură neconstituţionale”, a afirmat deputatul PNL Ioan Cupşa, citat de Agerpres.

De asemenea, opoziţia a menţionat că au fost modificate texte care nu au fost declarate neconstituţionale de către CCR în procedura de reexaminare.

„Nu au aplicat cu corectitudine decizia CCR pentru acele texte care au fost declarate neconstituţionale. Au adăugat texte noi la texte care au fost adoptate anterior”, a susţinut Cupşa.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`