Ionuț Lupescu, IRONIA ANULUI la adresa lui Burleanu: ”Într-o țară în care toată lumea știe fotbal și politică, șeful FRF…”

Ionuț Lupescu, IRONIA ANULUI la adresa lui Burleanu: ”Într-o țară în care toată lumea știe fotbal și politică, șeful FRF...”

Atac devastator al lui Ionuț Lupescu, la adresa actualului șef al FRF, Răzvan Burleanu. Kaiserul povește cum, pe vremea când era director la UEFA, Burleanu venea mieros la el acasă ca să-i ceară sfaturi și îl ruga să-i introducă și pe el în lumea conducătorilor fotbalului european, scrie Ştiri pe surse.

Acum, Burleanu încearcă orice, doar ca să scape de contracandidatul său. ,,Mai întâi a vrut să mă elimine din cursă la masa verde, prin schimbarea statutului. Acum, pregătește plângeri penale și dezafiliază cluburi sau le interzice să participe la Adunarea Generală. Mă aștept chiar să se încuie pe dinăuntru, în Casa Fotbalului” spune Lupescu.

Fostul internaţional român continuă apoi la fel de vehement:

În privința acuzațiilor sale, trebuie spus adevărul, iar acesta este următorul: în timp ce, cu o mână ridică sabia la anumiți contractori ai Federației, cu cealaltă le semnează prelungiri de contracte, după cum au dovedit cei învinuiți public. Așa a procedat și în cazul meu. Acesta este justițiarul de carton, aflat în fruntea Federației. Este cel pe care am făcut greșeala să-l primesc în casa mea, când îmi cerea sfaturi despre cum să conducă Federația (pe care oricum nu le-a aplicat), același care venea la UEFA să-l ajut să stabilească relații personale cu Michel Platini, același care spunea mieros că fotbalul românesc are nevoie de competența mea. Doar pentru că sunt contracandidatul lui, acum sunt infractor” , spune Ionuț Lupescu.

Acesta adaugă că nu se simte intimidat de acțiunile disperate ale lui Burleanu și că scopul lui e să-și vadă de întâlnirile cu oamenii din fotbal, așa cum a făcut încă de la începutul acestei campanii, pentru șefia FRF.

,,Ședința Comitetului Executiv este o nouă încercare a președintelui FRF de a mă denigra, cu scopul de a acționa penal împotriva mea, pentru a-și crea un culoar favorabil în competiția electorală. Candidatul Răzvan Burleanu pur și simplu nu poate suporta concurența. Îl anunț pe acesta că nu mă las intimidat de tacticile lui staliniste, indiferent câte zile și nopți își va mai petrece prin subsolurile Federației, să scormonească în arhive. (…) Pentru actualul președinte al FRF, vorbesc delațiunile, gafele, lipsa de respect față de valorile fotbalului românesc, jignirile, amenințările, scandalurile și, mai presus de toate, eșecurile. Este trist că într-o țară în care toată lumea știe fotbal și politică, există un singur om care se pricepe doar la politică, iar acela este chiar președintele Federației Române de Fotbal.

Alegerile pentru funcția de președinte al Federației Române de Fotbal au loc pe 18 aprilie, în București.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:21 - Cum am ajuns în Schengen cu drepturi depline. Ciolacu susține că o întâlnire cu Blinken a fost decisivă: „Românii nu mai pot fi considerați cetățeni europeni de mâna a doua” (VIDEO)
22:55 - Adriana Bahmuțeanu continuă războiul cu Silvius și Honorius Prigoană: Nu sunt lăsată să-mi țin copiii în brațe. Frații vitregi ne-au jefuit de acest drept. Toată povestea asta ascunde un scop material al lor
22:23 - Circa 1.000 de persoane, posibil să fi fost ucise de ciclonul Chido în teritoriul francez Mayotte. Cea mai puternică furtună din ultimii 90 de ani a pus la pământ cartiere întregi (VIDEO)
21:49 - Damian Drăghici, soluții pentru cei care se simt singuri: „Am un lucru care mi se întâmplă…”
21:26 - Furt la o mănăstire din județul Cluj. Hoții au fugit cu mai multe obiecte prețioase
20:59 - „Voi cum rezistați cu un salariu de 3.500 de lei? Sunt eu singura fraieră?”. Revolta unei tinere în online și valul de comentarii stârnite. Ce sfaturi a primit
20:33 - Un bătrân de 77 de ani din Dolj a fost ucis de propriul fiu. Cum a aflat Poliția
20:12 - Un motan călător a fost găsit după 11 ani, la 1.300 de kilometri distanță: „Ce altceva mai poți face decât să te bucuri?” (VIDEO)
19:39 - Peste 20 de persoane, surprinse de vremea rea în zona vârfului Leaota. Acţiune extrem de dificilă a salvamontiștilor (FOTO)
19:20 - Când va naște Cristina Cioran și în ce relație e cu tatăl copilului: „Comunicăm doar prin terți. Avem niște oameni prin care luăm legătura”