Cerbul devenit vedetă pe Internet a fost ucis de niște săteni. ”I-au taiat coarnele cu un bomfaier!” (VIDEO)

Cerbul devenit vedetă pe Internet a fost ucis de niște săteni. ”I-au taiat coarnele cu un bomfaier!” (VIDEO)

Poveste cu final tragic în Suceava! Imaginile care au surprins prietenia dintre un cerb şi un cal și care au cucerit reţelele sociale au un sfârşit neaşteptat. După ce animalele s-au jucat, cerbul a fost urmărit de localnici, care l-au ucis cu sânge rece, după care i-au tăiat coarnele și le-au luat ca trofeu. Poliţiştii au deschis o anchetă şi încearcă să dea de vinovaţi, informează B1 TV.

Imaginile incredibile au fost surprinse într-un sat din judeţul Suceava. Cerbul a ajuns în curtea unei gospodării unde un cal l-a îndemnat la joacă, alergând și țopăind în jurul său. Filmuleţul făcut de proprietarul calului a strâns o mulţime de aprecieri pe Facebook.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Însă după ce animalul sălbatic a plecat din curtea oamenilor, povestea care a cucerit inimile internauţilor a luat o turnură neașteptată. Reprezentanţii unei organizaţii ecologiste susțin că cerbul a fost ucis de localnici.

”Dupa ce a intrat cerbul in padure a fost urmarit si haituit de persoane din zona care l-au omorat si i-au taiat coarnele cu un bomfaier. Aceasta s-a intamplat la doar cateva sute de metrii de livada unde a fost filmat iar acest episod a fost vazut de vecinii din zona. Noi am primit aceste informatii de la ei, la cateva zile de la cele intamplate si am fost la fata locului unde am gasit cerbul braconat. Aceste imagini arata realitatea finalului intamplarii din acea zi in ultima saptamana a lunii februarie in satul Colacu, comuna Fundu Moldovei”, au scris reprezentanții ONG-ului Wild Bucovina, pe Facebook.

Poliţiştii vor deschide un dosar penal pentru braconaj. Autorul acestei fapte riscă între 6 luni şi 3 ani de închisoare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`