HALUCINANT! PIERDERI anuale de miliarde de euro din cauza INCOMPETENȚEI angajaților statului

HALUCINANT! PIERDERI anuale de miliarde de euro din cauza INCOMPETENȚEI angajaților statului

Statul român pierde sute de milioane de lei anual din cauza abuzurilor și a incompetenței angajaților din sectorul public, fie că este vorba de contracte ilicite, de condamnări abuzive sau de starea precară a infrastructurii.

Exemple în acest sens sunt perderile Autorității pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) care a fost implicată în primele zece luni ale anului trecut 73 de procese legate de contractele de privatizare, scrie capital.ro.

Valoarea daunelor acordate reclamanţilor a ajuns la aproape 300 de milioane de lei. Alte 700 de milioane de lei au fost plătite începând din 2009 ca urmare a unor dispute implicând statul român și aproape 250 de milioane de lei au fost achitate în 2008 drept compensaţii păgubiţilor FNI.

Pierderi uriașe sunt cauzate și de problemele din justiție! Numeroase sunt cazurile în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis în favoarea unor cetăţeni români care au reclamat fie cazuri ca cele de mai sus, fie rele tratamente în timpul investigaţiilor penale, a arestului preventiv ori a detenţiei. În perioada 1994-2014, conform unui studiu realizat de judecătorul Dragoş Călin, cuantumul despăgubirilor ce a trebui să fie achitate ca urmare a deciziilor CEDO a fost de peste 55 de milioane de euro.

Și starea infrastructurii cauzează pierderi uriașe! Emblematic este cazul tinerei care, în 2014, a primit o despăgubire de un milion de euro de la CNADNR pentru că, în urmă cu opt ani, şi-a pierdut un braţ într-un accident de circulaţie din cauza unui parapet defect.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)