Klaus Iohannis a atras atenția Guvernului asupra lipsei de predictibilitate a măsurilor economice, în discursul pe care l-a susținut marți seară cu ocazia aniversării a 25 de ani a Camerei de Comerț Americane din România (AmCham România).
Șeful statului le-a transmis guvernanților că ”predictibilitatea economică nu este un slogan la care se apelează doar cu ocazia seminariilor” și că lipsa acesteia duce la ”lipsa de sustenabilitate a performanțelor economice”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
”România a încheiat anul 2017 cu o creștere economică record în Uniunea Europeană, de 7%, care generează însă și o serie de contradicții și, bineînțeles, foarte multe așteptări.
Dincolo de dimensiunea cantitativă a creșterii economice, reperele acesteia în materie de producție și competitivitate vă aparțin dumneavoastră, mediului de afaceri, în special acolo unde și atunci când investițiile vizează perspective de dezvoltare pe termen lung și sectoare competitive ale economiei noastre.
De exemplu, sectorul IT, sectorul energetic și industria auto sunt, în prezent, domenii cu un potențial economic deosebit de important pentru România.
Sectorul IT, bunăoară, a depășit constant ponderea de 5% din PIB, fiind deasupra mediei europene și în plină expansiune. Inovația și tehnologia vor constitui platforma indispensabilă a economiei viitorului, iar potențialul creativ pe care România îl deține merită a fi pus în valoare.
În calitate de oameni de afaceri, dumneavoastră înțelegeți cel mai bine faptul că performanța mediului de afaceri nu poate fi, pentru prea mult timp, deasupra calității politicilor economice pe care Guvernul le promovează.
De aceea, am atras atenția tuturor guvernelor, dar cu precădere celor trei din ultimul an, că predictibilitatea economică nu este un slogan la care se apelează doar cu ocazia seminariilor.
În esență, lipsa de predictibilitate atrage și lipsa de sustenabilitate a performanțelor economice, iar mediul de afaceri știe cel mai bine că ceea ce se câștigă ușor de multe ori se pierde la fel de ușor.
Tocmai de aceea, pentru a obține un parcurs economic durabil, decidenții de politică economică trebuie să fie capabili să ofere încredere mediului privat, prin măsuri bine fundamentate, transparente și, mai ales, predictibile, care să rezolve problemele din economie, nu să creeze altele poate chiar mai mari”, a declarat Klaus Iohannis.