Părinții reclamă organizarea OLIMPIADELOR. Ministerul Educaţiei dă din umeri

Părinții reclamă organizarea OLIMPIADELOR. Ministerul Educaţiei dă din umeri

Mai mulți părinți contestă modul în care a fost stabilit calendarul olimpiadelor școlare, toate competițiile fiind programate în intervalul 1-8 aprilie, ceea ce limitează dreptul elevilor de a participa la mai multe concursuri, scrie Libertatea.

MEN spune că structura anului școlar, în care este cuprins și calendarul olimpiadelor, a fost stabilit în februarie 2017, în urma consultării federațiilor sindicale din învățământ, respectiv a asociațiilor de părinți și de elevi, iar acum calendarul nu mai poate fi modificat.

Astfel, intervalul în care se pot desfășura fazele naționale nu permite fizic posibilitatea organizării acestora fără suprapuneri în cazul unor discipline. Precizăm că structura anului școlar a fost stabilită în urma consultării federațiilor sindicale din învățământ, respectiv a asociațiilor de părinți și de elevi.
Calendarul competițiilor școlare pentru anul școlar 2017-2018 a fost deja aprobat și publicat pe www.edu.ro, în consecință nu mai pot fi operate modificări în acest moment”, spun oficialii Ministerului Educației.

Potrivit MEN, sunt 100 de olimpiade și concursuri școlare, 80 pentru toate disciplinele și 20 de concursuri școlare sportive.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
06:59 - Actorul român Sebastian Stan a câştigat Globul de Aur pentru Cel mai bun actor în filmul „A Different Man”: „Este pentru mama mea care a plecat din România”
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)