Deși salariul oficial al președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, este de câteva mii de ruble, Bill Browder, un critic vehement al regimului, a vehiculat în cazul liderului de la Kremlin o avere de peste 70 de miliarde de dolari.
Un alt critic al lui Putin susține că acesta ar avea o avere chiar mai mare, de până la 200 de miliarde dolari. Dacă această informație este adevărată, Vladimir Putin îl întrece detașat pe mahnatul Jeff Bezos și ocupă prima poziție în topul celor mai bogați oameni ai planetei.
În presă s-a vehiculat adesea că proprietăți impresionante s-ar află în posesia lui Vladimir Putin. Este vorba despre un palat de 1 miliard de euro din Rusia, cu săli de cinema, heliport pentru 3 elicoptere și alte numeroase facilități, scrie sport.ro.
De asemenea, Boris Nemtsov, un fost critic al lui Putin, asasinat la Moscova, susținea în trecut că președintele rus ar deține numeroase avioane, elicoptere și yachtur,. 58 de aparate diferite de zbor, inclusiv un Dassault Falcon.