Unsprezece gospodării din localitatea Văleni – Dâmboviţa sunt afectate de alunecări de teren reactivate în urma ploilor din ultimele zile, trei familii fiind evacuate.
În localitate a fost activat Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă.
“În urma precipitaţiilor abundente căzute în ultima perioadă în judeţul Dâmboviţa, în data de 16.03.2018 s-a reactivat alunecarea de teren din satul Văleni Dâmboviţa, în punctul Lunca, pe o lăţime de cca. 300 m, ce a afectat un număr de 11 gospodării. În urma hotărârii Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) al comunei Văleni Dâmboviţa, din cele 11 case afectate au fost evacuate un număr de 3 familii, ale căror locuinţe nu mai prezentau siguranţă, acestea mutându-se la rudele din localitate”, se precizează într-un comunicatul ISU Dâmboviţa, scrie Libertatea.
Un drum din comună a fost afectat de alunecarea de teren, de asemenea un stâlp de joasă tensiune a fost avariat.
Pentru a analiza situația, o comisie a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă s-a deplasat la faţa locului.