Simona Halep, numărul unu WTA, e în sferturi la Indian Wells.
Sportiva noastră a învins-o, marți, în optimile de finală ale competiției californiene pe chinezoaica Qiang Wang, locul 55 în ierarhia feminină de tenis, în două seturi, cu scorul de 7-5, 6-1.
Aceasta a fost prima întâlnire dintre cele două jucătoare.
Simona Halep nu a făcut un meci grozav în primul set, care a fost echilibrat pentru că românca a greşit mult (19 erori neforţate, faţă de 18 Wang), nu pentru că adversara ar fi surprins-o în vreun fel. Wang a dat mingea înapoi, uneori sub un unghi mai dificil, alteori a trimis lung, către linia de fund a terenului, dar nu de nereturnat. Nervoasă, grăbită, Halep a fost darnică, a oferit cadouri multe, care au ţinut-o aproape pe chinezoaică, relatează news.ro.
Liderul WTA i-a cerut sfatul antrenorului său, Daren Cahill, care i-a atras atenţia asupra greşelilor neforţate şi asupra nerăbdării afişate. Halep a înţeles mesajul şi jocul ei s-a schimbat cu 180 de grade, evoluând dezinvolt, precis, în stil de campioană, cu doar opt greşeli neforţate în setul secund.
Setul I a avut trei părţi diferite. Una, în care cele două jucătoare şi-au fructificat serviciul, până la 2-2, a doua, în care niciuna nu a făcut-o, până la 4-4, şi sprintul final al Simonei Halep.
La 4-5, fără break avans, Halep l-a chemat pe Cahill, iar acesta şi-a calmat eleva, care a câştigat apoi următoarele şase game-uri la rând, nouă din următoarele zece. După trei dintre ele, Halep a luat primul set, cu 7-5, după 45 de minute. Ultimul game al setului a fost unul „made by Halep”, cu abia a patra minge de set fructificată şi cu o minge de break salvată.
Setul secund a însemnat pentru Wang doar un game, rebreak, la 0-3. Simona s-a impus cu 6-1, după 75 de minute de joc.
În faza următoare, Halep va evolua cu croata Petra Martici, locul 51 WTA, care a învins-o, tot marţi, cu 6-3, 7-6 (4), pe jucătoarea cehă de 18 ani Marketa Vondrousova, locul 54 WTA.
Simona Halep şi Petra Martici sunt la egalitate la întâlnirile directe, 1-1, dar partidele sunt din 2015 (victorie Halep) şi 2011.
Calificarea în sferturi este recompensată la Indian Wells cu un premiu de 167.195 de dolari şi cu 215 puncte WTA.
Simona Halep a câştigat ediţia din 2015 a turneului de la Indian Wells.