Tibi Uşeriu, LIDER în cursa de la Cercul Polar! Primele IMAGINI din IADUL ALB (FOTO,VIDEO)

Tibi Uşeriu, LIDER în cursa de la Cercul Polar! Primele IMAGINI din IADUL ALB (FOTO,VIDEO)

Tibi Uşeriu continuă să conducă ultramaratonul extrem de la Cercul Polar, după aproape cinci zile de la startul competiției.

Ultramaratonul 6633 Arctic Ultra a început pe 7 martie şi se estimează că se va termina pe 18 martie. Sportivul român a reuşit să parcurgă mai bine de 340 de kilometri din cei 618.

„Acum am trecut de jumătate. M-am încadrat cu suta pe zi, deci planul merge, dar, no, o fost cam naşpa noaptea asta, m-am odihnit acolo, în punctul ăla 4 ore, mi-o pus şi la deget, că mi-o degerat degetul mare de la piciorul stâng, mi-o tăiat un pic”, a precizat sportivul, într-o convorbile telefonică cu fratele său, Alin.

În acest moment, Tibi Uşeriu are un avans de 11 ore faţă de al doilea clasat, irlandezul Patrick O`Toole. Temperatura pe care trebuie să o înfrunte sportivii se menţine la media la -37 de grade.

Cameramanul român care îl însoţeşte pe Tibi i-a spus atletului că irlandezul aflat pe locul secund în cursă se află la doar 4 kilometri în spatele lui.

„Cameramanul Mircea Gherase, întrebat de către Tibi la ce distanţă de el e irlandezul, îi zice ca e la 4 km în spatele lui. Gherase, dacă îl duci acum la notar, dă în scris ca l-am trimis pe marte, nu pe terra, atât de bulversat este de condiţiile meteo de acolo. Ei bine, Tibi pleacă din CP4, ne sună şi ne întreabă la ce distanţă e irlandezul în spatele lui, iar când îi zicem că are un avans de 7 ore faţă de irlandez, exclamă: «Aha, deci voi mă minţiţi ca să mă protejaţi!», după care o ia la goană, să nu îl ajungă irlandezul… Cei care aţi urmărit cursa şi anul trecut, poate mai ţineţi minte cum Tibi a fugit jumătate de cursă de un canadian care nu exista… Degeaba i-am tot zis că nu e nici un canadian în urma lui, nu avrut să creadă şi a tot fugit de el. Uite aşa se câştigă cursele“, au relatat cei de la Tăşuleasa Social, organizaţia non-profit din care face parte şi Tibi Uşeriu, pe Facebook.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`