Luni a avut loc prima şedinţă a conducerii PSD de după Congresul PSD de sâmbătă când au fost aleşi cei 16 vicepreşedinţi, secretarul general şi preşedintele executiv al partidului.
În cadrul acesteia, Liviu Dragnea i-a avertizat pe noii membri din conducerea PSD că nu vrea să mai aibă cazuri de colegi care îşi folosesc funcţia pentru proiecte şi interese personale.
„Vă sugerez să comunicaţi mult mai aplicat şi atunci când comunicaţi să spuneţi lucruri şi să nu mai avem situaţii în partid când colegi din conducere considerau că poziţiile pe care le-au ocupat în urma unor alegeri, a unor numiri, au însemnat de fapt nişte oportunităţi pentru proiecte personale de imagine în dauna partidului”, a declarat Liviu Dragnea, conform mediafax.
Preşedintele PSD le-a mai cerut să citească cu atenţie documentele adoptate în Congres şi proiectele pe care şi le-au asumat odată cu alegerea în funcţie.
”Fiecare dintre dumneavoastră va avea o implicare foarte bine definită, foarte clară, în gestionarea şi realizarea acestor proiecte care nu sunt proiecte pentru PSD, sunt proiecte pentru România. Vreau, de asemenea, să înţelegeţi că această responsabilitate pe care aţi primit-o având în spate încrederea colegilor dumneavoastră atât în întregul congresului, cât şi la nivel de regiune înseamnă că delegaţii de la congres, colegii noştri, v-au trimis la muncă penturu că au încredere în dumneavoastră. Pentru vicepreşedinţii regionali, toţi trebuie să înţelegeţi că membrii de partid în acele regiuni aşteaptă de la dumneavoastră sprijin, implicare mai mare nu numai pentru judeţele din care faceţi parte, aşteaptă de la dumneavoastră să nu aveţi altă atitudine decât atitudine de colegi, să ne ajutaţi şi pe cei care suntem în Parlament. Şi pe cei care sunt în Guvern ca în judeţele din regiunea fiecăruia dintre dumneavoastră ceea ce adoptăm în Parlament, ceea ce aprobă Guvernul să fie comunicat pentru opinia publică din fiecare judeţ, Trebuie să înţelegeţi că nu este o bătălie foarte simplă, este o bătălie între comunicarea corectă pe care vrem şi trebuie sa o facem noi şi baraj de comunicare care va fi ridicat mereu de către adversarii noştri”, a adăugat Dragnea.
Liderul PSD le-a mai transmis acestora că în el va găsi acelaşi lider care îi va susţine, dar nu va ezita nici să îi critice.
”În mine veţi găsi un sprijin în toate situaţiile dificile, dar tot de la mine veţi primi şi nemulţumirile care nu vor fi neaparat numai ale mele, poate eventual ale colegilor noştri ”, a mai spus Liviu Dragnea.