Codrin Ștefănescu, continuă atacurile la adresa lui Liviu Dragnea şi după CEx: „Îmi vine să-mi RUP HAINELE şi să plâng”

Codrin Ștefănescu, continuă atacurile la adresa lui Liviu Dragnea şi după CEx: Îmi vine să-mi RUP HAINELE şi să plâng

Candidatura lui Codrin Ștefănescu la funcția de secretar general al PSD a fost acceptată, chiar dacă, potrivit lui Liviu Dragnea, nu îndeplinea toate condițiile.
Cu toate acestea, Ștefănescu a continuat atacurile la adresa preşedintelui PSD şi după şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CEx).

El a apreciat ca normal faptul că în CEx au fost acceptate toate candidaturile la funcţiile de conducere şi a afirmat că are emoţii şi îi vine să îşi „rupă hainele şi să plângă” de situaţia la care s-a ajuns.
„Nu putem vorbi de o victorie în CEx, este vorba despre o chestie normală – faptul că ne-au aprobat colegii noştri să putem candida într-o competiţie liberă, este foarte normal. În momentul de faţă avem candidaturi la preşedinte executiv şi la secretar general în felul următor: Dragnea contra Nicolae Bănicioiu şi Cati Andronescu, la secretar general – Dragnea împotriva lui Codrin Ştefănescu. Iar Congresul, primarii noştri, oamenii noştri din zonă, vechi membri de partid, unii fondatori, cei care se bat în fiecare zi de la bunul Dumnezeu să îi convingă pe români că merităm să fim votaţi vor decide mâine dacă votează şi cu cine votează”, a declarat Codrin Ştefănescu, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD, potrivit Agerpres.

„Vom avea discursuri la acest congres foarte puternice şi vorbite din suflet, aşa cum a fost şi discursul meu la CEx astăzi, al unui om care, de foarte mulţi ani de zile, se luptă în mod public cu un sistem hidos şi de asta şi eu şi Gabriela Firea şi Olguţa Vasilescu şi Şerban Nicolae şi Liviu Pleşoianu au primit şi ameninţări şi presiuni şi li s-au întâmplat lucruri foarte ciudate şi de aceea vocea noastră trebuie în congres să fie auzită”, a adăugat el.

Codrin Ştefănescu a mai spus că votul din congres „va fi bine asumat” de „oameni care ştiu bine ce este în acest partid şi care au construit de-a lungul timpului şi care nu se pot juca cu recomandări: ăla da, ăla nu”.
„Azi (vineri, n.r.) le-am readus aminte colegilor mei că pot vorbi liber pentru că nu sunt nici senator, deputat, ministru, nici secretar de stat, nu sunt în niciun CA, nu am nicio rudă, unchi, soţie, verişor promovaţi în vreo funcţie publică, nu am cerut nimic acestui partid. Din funcţia de secretar general adjunct i-am ajutat pe tot colegii, inclusiv când au fost la ananghie. Eu cred că vocea mea a fost importantă în această perioadă şi am mari speranţe la congresul de mâine”, a mai susţinut Ştefănescu.

El a adăugat că este emoţionat. „Sunt, ca niciodată, foarte emoţionat şi ştiţi că nu am trac în faţa camerelor (…), am emoţii acum şi abia pot să mă stăpânesc şi simt aşa că îmi vine să îmi rup hainele de pe mine şi să plâng la situaţia la care s-a ajuns, vreau să mă calmez, mă aşteaptă colegii să punem la punct detaliile tehnice”, a mai spus Ştefănescu.

De altfel, și Ecaterina Andronescu, candidată la funcția de președinte executiv, le-a mulțumit jurnaliștilor, după ce candidatura sa a fost acceptată.
„Vreau să vă mulţumesc dumneavoastră, presei, pentru susţinerea din aceste zile. Vreau să vă mărturisesc că a contat enorm, nu numai pentru mine, cred că în egală măsură şi pentru colegii mei care s-au aflat în această situaţie, şi cred că această susţinere a fost nu neapărat pentru unul dintre noi, ci pentru starea de normalitate la care orice formaţiune politică trebuie să se raporteze atunci când îşi asumă responsabilităţi pentru această ţară”, a afirmat fostul ministru al Educaţiei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)
19:48 - Urmărire cu focuri de armă în trafic: Un tânăr a furat o mașină și a avariat alte cinci autoturisme și două autospeciale de poliție
19:29 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt ținuți într-un imobil de către frații lor vitregi. Voi depune plângeri penale împotriva celor de la DGASPC. Ei nu m-au ajutat, ba chiar au o relație de obediență față de frații vitregi (VIDEO)
18:56 - Hideg, după ce lui Coldea i s-au permis deplasările în interiorul UE: Nu mai am încredere în judecătorii de la Curtea de Apel București. Mă întreb dacă dorm bine noaptea după ce au făcut că așa li s-a spus (VIDEO)
18:16 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie: Factor de noroc pentru Raci. Sunt protejați, favorizați (VIDEO)
17:34 - Dani Oțil, luat la rost de fani: „Nu se mai satură de bani”. Replica prezentatorului TV: „V-am umblat în buzunar? (FOTO)
17:08 - USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al prezidențialelor din România
16:45 - Corina Chiriac, mesaj emoționant după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Îmi pare extrem de rău că nu am reușit să înregistrăm măcar un duet, să rămână” (VIDEO)
16:15 - Profesorul Mircea Dumitru: Ne confruntăm cu o criză de lideri. Nu știu cu cine voi vota, dar voi merge la vot. Vreau să joc, pentru că oricât de dificilă și proastă ar fi alegerea mea, e mai bună decât nealegerea într-o democrație
15:37 - O ursoaică și puii ei dau târcoale în zona Mamut din Alba Iulia: „S-a emis mesaj RO-ALERT”