Ayman al-Zawahiri, liderul organizaţiei teroriste al-Qaida, a cerut musulmanilor, într-un mesaj video, să lupte împotriva soldaţilor francezi din Sahel, potrivit Centrului american de supraveghere a site-urilor jihadiste SITE.
„Cei care au luptat, ucis sau urmărit pe taţii voştri s-au întors pentru a vă ucide fraţii musulmani şi vă aduc aminte că rămâneţi sub ocupaţia şi opresiunea lor’, afirmă Ayman al-Zawahiri, referindu-se la epoca colonizării şi la soldaţii francezi desfăşuraţi în Sahel în cadrul operaţiunii Barkhane.
De asemenea, el a sublinat că „vechea corupţie s-a întors, dar mai feroce (…) decât înainte”, amintind de eşecul revoluţiilor din cadrul Primăverii arabe, informează Ştiripesurse.
Aceasta nu este prima dată când liderul jihadist a făcut ameninţări la adresa francezilor.
Astfel, anul trecut, al-Zawahiri cerea musulmanilor din Maghreb şi din Africa subsahariană să dea o „lecţie francezilor” care „i-au ucis pe cei dragi vouă, v-au ocupat ţara şi i-au torturat pe strămoşii voştri”.
Recent, un atac dubluu a avut loc la ambasada Franţei şi Statul Major general al armatei din Burkina Faso în capitala Ouagadougou, înregistrându-se şapte morţi şi peste 80 de răniţi în rândul forţelor de ordine şi şapte decese în rândul jihadiştilor.