Ministrul Daea "Alege oaia" a uitat să-şi plătească impozitul. Cât datorează ministrul statului român

Ministrul Daea "Alege oaia" a uitat să-şi plătească impozitul. Cât datorează ministrul statului român

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, cunoscut pentru declaraţiile sale care fac deliciul presei, este dator la stat.

Oficialul nu şi-a achitat impozitul pentru terenul de 1.000 de metri pătraţi, locuinţa şi cele câteva anexe pe care le deţine în Siseşti, Mehedinţi.

Datoria ministrului este de 3600 de lei, potrivit digi24.ro. Proprietăţile lui Petre Daea provin dintr-o moştenire, oficialul venind în Siseşti foarte rar.

Ministrul a promis că va merge să îşi plătească impozitul.

„Foarte bine, doamnă, înseamnă că dacă am 3600 (de lei, n.r.), înseamnă că trebuie să mă achit repede, dar eu ştiu că am un prieten acolo care îmi urmăreşte datoriile şi îmi urmăreşte obligaţiile pe care le am şi prin intermediul lui le rezolv de fiecare dată. Nu m-a anunţat (despre datorii, n.r.), dar acum că m-aţi anunţat dumneavoastră, vă mulţumesc”, a afirmat Petre Daea.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`