Prima candidatură oficială la Congresul PSD. Ce ministru vrea să ajungă vicepreşedinte al partidului

Prima candidatură oficială la Congresul PSD. Ce ministru vrea să ajungă vicepreşedinte al partidului

Prima candidatură oficială la Congresul PSD din 10 martie a fost anunţată marţi.

Actualul ministru al Turismului, Bogdan Trif, care este şi preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Sibiu, candidează pentru funcţia de vicepreşedinte al Partidului Social Democrat din România.

„În momentul în care am preluat conducerea organizaţiei PSD Sibiu, principalul meu obiectiv a fost să construiesc o echipă credibilă, puternică şi care să reprezinte o forţă pentru Partidul Social Democrat. Aşa s-a şi întâmplat: pentru prima dată PSD Sibiu a primit recunoaşterea la nivel naţional prin numirea a doi miniştri secretari de stat şi, tot în premieră pentru organizaţia noastră, am obţinut şi un portofoliu de ministru, respectiv cel al Turismului.
Este timpul pentru următorul pas pentru PSD Sibiu, aşa că am decis să candidez pentru funcţia de vicepreşedinte la nivel naţional. Îmi doresc să fiu unul dintre liderii care va reprezenta Regiunea 7 Centru. Este o provocare atât pentru mine, cât şi pentru Organizaţia PSD Sibiu, care astfel mai urcă o treaptă în ierarhia organizaţiilor PSD din ţară. Sibiul începe să fie cu adevărat important pe harta politică.
Am convingerea că voi avea susţinerea majorităţii colegilor din Sibiu, Braşov, Mureş, Alba, Harghita şi Covasna, care vor decide prin vot direct alegerea liderilor Regiunii 7 Centru”, a declarat Bogdan Trif, potrivit unui comunicat de presă al PSD Sibiu.

Conform unei decizii luate în cadrul Comitetului Executiv Naţional (CEX), fiecare regiune de dezvoltare va fi reprezentată în noua structură de conducere a PSD de câte doi vicepreşedinţi. Dintre cei doi lideri, unul trebuie să fie obligatoriu reprezentant al Organizaţiei de Femei.

Aşadar, Regiunea 7 Centru va reuni judeţele Sibiu, Braşov, Mureş, Alba, Harghita şi Covasna, ce urmează a fi reprezentate de doi vicepreşedinţi.

Joi, în cadrul Comitetului Executiv Naţional vor fi validate propunerile de candidaturi ale vicepreşedinţilor venite din partea organizaţiilor judeţene, iar pe 10 martie, în cadrul Congresului Naţional al PSD vor fi organizate alegerile pentru funcţiile de vicepreşedinţi la nivel naţional. Pentru alegerea acestora, din fiecare regiune vor vota doar delegaţii organizaţiilor judeţene din zona respectivă, potrivit comunicatului.

După Congresul din 10 martie, PSD va avea16 vicepreședinți – opt femei și opt bărbați. Între timp, în spațiul public au apărut deja numele posibililor viitor ocupanți ai acestor funcții (Detalii AICI).

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
13:45 - Care sunt românii care primesc salarii mai mari cu peste 23%, după ce Guvernul a majorat salariului minim pe economie
13:44 - Noi controverse îl vizează pe Călin Georgescu. Acesta a plagiat-o pe regina elfă Galadriel din „Stăpânul Inelelor”, într-un videoclip în care vorbește despre cum s-a schimbat lumea
13:24 - MApN: Sistemul PATRIOT aflat în dotarea Regimentului 74 a fost certificat şi va executa serviciul de luptă alături de celelalte capabilităţi ale Forţelor Aeriene
13:23 - Timpii de staționare la granițe se vor reduce cu circa 30 de minute după intrarea în Schengen
13:01 - Spitalul Colentina poate relua internările în cele şase secţii unde acestea au fost suspendate / Alexandru Rafila: „DSP își face datoria. Acest spital este în subordinea Primăriei Capitalei”
12:51 - Donald Trump despre demisia directorului FBI drept ”o zi extraordinară” pentru SUA
12:38 - Cătălin Predoiu: „Aderarea deplină la Spațiul Schengen este un rezultat pentru cetățenii români care au avut atâta răbdare și au îndurat această așteptare”
12:16 - Trei meserii noi au fost introduse în Clasificarea ocupațiilor din România
12:07 - Președintele Coreei de Sud, Yoon, promite că va „lupta până la capăt” și nu regretă că a declarat legea marțială
11:58 - Marcel Ciolacu, după decizia privind aderarea României la Spațiul Schengen: „Un semnal clar că nu vom accepta vreodată să fim cetățeni de mâna a doua în Europa” (VIDEO)