Gabriela Firea, în vizită la Chişinău. Detalii despre sprijinul pe care PMB îl va acorda autorităţilor din Capitala Republicii Moldova (FOTO)

Gabriela Firea, în vizită la Chişinău. Detalii despre sprijinul pe care PMB îl va acorda autorităţilor din Capitala Republicii Moldova (FOTO)
Foto: Primăria Capitalei

Primarul General al Municipiului Bucureşti, Gabriela Firea, se află marţi într-o vizită oficială la Chișinău, pentru a discuta cu Primarul interimar al Capitalei Moldovei, Silvia Radu, implementarea Programului de cooperare între cele două orașe, semnat pe 14 februarie la București.
După întrevederea care a avut loc la sediul Primăriei din Chișinău, cei doi edili au declarat că programul de cooperare este în faza de implementare și că vor colabora și în alte domenii, sociale și administrative, potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB).

„Am stabilit astăzi (marţi, n.r.), în cadrul întâlnirii pe care am avut-o cu doamna primar Silvia Radu, să dezvoltăm programul de cooperare pe care l-am semnat la mijlocul lunii februarie și să oferim expertiză specialiștilor noștri. Ne dorim ca relația bilaterală să depășească atât etapa din anii 90, a podurilor de flori, cât și etapa care era dedicată în special unei colaborări culturale și educaționale. Vrem să ajutăm concret autoritățile locale de la Chișinău, în toate domeniile esențiale pentru cetățeni. Astfel, am împărtășit doamnei primar experiența noastră privitoare la companiile municipale și am convenit că acesta este un model demn de urmat și de autoritatea locală din Chișinău”, a spus Gabriela Firea.

Primarul Silvia Radu a declarat că toate contractele care există acum la nivelul municipalității Chișinău trebuie analizate și revizuite, trebuie să existe un control financiar, un audit din care să reiasă foarte clar în ce măsură corespund acestea atât din punct de vedere al realizării, cât și din punct de vedere financiar, așa cum s-a făcut la București.

„Noi am realizat un astfel de audit la preluarea mandatului și, din nefericire pentru noi, am constatat că foarte multe contracte erau păguboase și reprezentau o cheltuire nejudicioasă a banului public. În consecință, am decis înființarea acestor 20 de companii municipale care să preia din activitatea necesară bunei desfășurări a activității în Municipiul București pe baze economice sănătoase, care să presteze servicii de calitate, dar la prețuri reale, decente și în conformitate cu legislația în vigoare”, a precizat primarul Gabriela Firea.

Potrivit sursei citate, cele două capitale vor colabora și în ceea ce privește domeniul regenerării urbane, precum și în domeniul consolidărilor și al reabilitărilor unor clădiri de interes public din Chișinău.
„Atât Bucureștiul, cât și Chișinăul au nevoie de o regenerare urbană, de o dezvoltare clară și unitară în această direcție. Autoritățile de la Chișinău au cerut sprijin Bucureștiului și cu privire la elaborarea unui regulament în ceea ce privește domeniul urbanismului, pentru că, în acest moment, în Capitala Moldovei nu există reglementări clare în ceea ce privește controlul construcțiilor. Astfel, specialiștii de la Chișinău doresc să preia și să adapteze modelul de bune practici al Bucureștiului în domeniul dezvoltării urbanistice”, a afirmat Gabriela Firea.

Edilul din Chişinău și-a exprimat intenția de a demara proiecte de revitalizare a patrimoniului arhitectural, solicitând expertiza specialiștilor de la București pentru reabilitarea clădirilor care au valoare de patrimoniu din Centrul Vechi al Capitalei Republicii Moldova.
Astfel, echipele tehnice din cele două capitale se vor întâlni în perioada imediat următoare pentru a stabili un calendar de lucru.

„În ceea ce privește acțiunile concrete derivate din acordul nostru de cooperare, vom contribui la consolidarea maternității, respectiv a Spitalului nr.1 și ne vom implica integral în reabilitarea unei secții de pediatrie care nu se află în prezent în cei mai buni parametri. Am propus constitutirea unui grup de lucru format din experți ai celor două primării, astfel încât lucrările să poată demara cât mai rapid, iar reprezentanții ASSMB vor demara discuții privind organizarea unor stagii de perfecționare pentru managerii unităților medicale din Chișinău și pentru medicii rezidenți și specialiști, așa cum am promis la semnarea Programului de cooperare.
Intenționăm de asemenea să colaborăm îndeaproape și pentru refacerea liceului Mihai Eminescu, care necesită lucrări urgente de reabilitare. În acest liceu învață o mie de elevi și, deși primăria din Chișinău a alocat bani pentru refacerea acestuia, sumele nu sunt suficiente, drept pentru care Bucureștiul va sprijini aceste lucrări. În ceea ce privește promisiunea pe care am făcut-o referitoare la elevii și studenții din Chișinău, vă informez că vom oferi un număr de 500 de tabere în sezonul estival pentru elevii din Chișinău și un număr similar pentru studenți”, a mai spus edilul-şef al Bucureştiului.

Gabriela Firea a mai anunțat că PMB, prin Biblioteca Metropolitană, face o donație importantă pentru Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Chișinău, filiala Onisifor Ghibu.
„Biblioteca Metropolitană a donat deja prima tranșă de 600 de cărți din cele 20.000 de volume pe care Bucureștiul le va dona Chișinăului până la sfârșitul acestui an și am propus ca acestea să se constituie în fondul București 2018. Dorim totodată să acordăm suportul tehnic pentru digitalizarea acestei biblioteci, care deține un fond de carte extrem de valoros, de aproximativ 57.000 de volume”, a precizat primarul Capitalei.

În urma semnării programului de cooperare între București și Chișinău, pe 14 februarie, s-au demarat deja acțiunile necesare implementării acestuia, în acest sens PMB aprobând Hotărârea de Consiliu care împuternicește RATB să încheie un acord cu Serviciul de Transport Local Chișinău în vederea transmiterii celor două autobuze care vor circula pe un traseu cultural al Capitalei Republicii Moldova. De asemenea, direcțiile de cultură ale celor două primarii au demarat deja Programul Săptămâna teatrelor bucureștene la Chișinău și Săptămâna teatrelor din Chișinău la București.

„Acordul de colaborare semnat la București reprezintă un pas important al celor două municipalități, iar ajutorul pe care îl primim de la doamna primar Gabriela Firea este mai mult decât binevenit. Fondurile care se vor aloca pentru renovarea Spitalului nr. 1, pentru liceul Mihai Eminescu, dar și pentru acțiunile culturale sunt extrem de necesare.
Este un acord consistent, cu multe direcții de acțiune. Cred că este primul acord de acest fel semnat vreodată între Primăria București și Primăria Chișinău, care prevede ajutoare țintite, lucruri concrete, realizabile”, a punctatSilvia Radu.

La sfârșitul întâlnirii, cei doi edili au efectuat vizite atât la Bibioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Haşdeu”, filiala Onisifor Ghibu, cât și la liceul „Mihai Eminescu”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:42 - O româncă a aflat că e căutată de 9 ani în Belgia, când a solicitat pașaport în SUA. Ce acuzaţii i se aduc
17:28 - Vor fi maxim 16 ministere în noul Guvern. Decizia coaliției
17:27 - Gheorghe Ialomițianu: Guvernul actual a sacrificat finanțele României pentru câștigarea alegerilor. Numai de la începutul anului datoria publică până în septembrie a crescut cu 140 de miliarde de lei, mai mult decât în pandemie (VIDEO)
17:04 - Consiliul JAI discută joi despre data de eliminare a controalelor la frontieră pentru România și Bulgaria, anunță MAI. Cătălin Predoiu va participa la eveniment
17:02 - Un italian a rămas fără 33.000 de euro după ce s-a îndrăgostit de o româncă. Cum l-a păcălit
17:01 - Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică: Atacul cibernetic asupra Electrica a aparţinut grupării Lynx Ransomware
16:59 - Cunoscut epidemiolog din România, despre Boala X: „Rata de mortalitate este 7,6%. La COVID era de 1%”. Care sunt cele mai frecvente simptome
16:43 - Prima reacție a lui Clotilde Armand după pierderea procesului cu ANI: „Justiția lui Ciolacu funcționează” / „Voi ataca decizia la instanțele europene”
16:42 - Macron și Tusk vor discuta despre o forță de menținere păcii în Ucraina, cu 40.000 de trupe străine
16:36 - Diana Stoica, despre discuțiile dintre partidele pro-europene: “Suntem în etapa în care stabilim ce vrem să facem împreună, să punem niște baze solide, un calendar cu niște măsuri concrete pe care să le luăm” (VIDEO)