PNL face acuzaţii GRAVE: „PSD-ALDE încearcă un ATENTAT la veniturile pensionarilor”

PNL face acuzaţii GRAVE: „PSD-ALDE încearcă un ATENTAT la veniturile pensionarilor”

Opoziţia acuză PSD-ALDE că încearcă „un atentat” la pensiile oamenilor.

„Ceea ce încearcă coaliţia PSD-ALDE este un atentat la veniturile pensionarilor, pentru că prin noua lege a pensiilor se va propune, suntem convinşi de acest lucru, decuplarea majorării punctului de pensie de mecanismul de indexare prevăzut în momentul de faţă de legea pensiilor, un mecanism de indexare a punctului de pensie care trebuie să ţină cont de majorarea salariului mediu brut pe economie, respectiv jumătate din această rată de creştere şi jumătate din rata de creştere a inflaţiei. PNL propune păstrarea acestui mecanism care nu a fost aplicat nici în acest an de la începutul lunii ianuarie. Pensionarii trebuiau să aibă majorate pensiile cu aproximativ 8% dacă se respecta acest mecanism”, a spus Dancă, la Parlament, la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL.

Acesta a susţinut că, anul acesta, PSD-ALDE „taie” din drepturile pensionarilor, amintind că partidul din care face parte va ataca la CCR legea privind naţionalizarea Pilonului II de pensii.

„PNL atrage atenţia că asaltul şi atacul la drepturile pensionarilor nu se opresc doar la pensionarii aflaţi acum în plată, ci şi la cei care urmează să iasă la pensie. În acest moment, se discută din nou despre desfiinţarea Pilonului II de pensii. PNL va ataca la CCR şi se va opune acestui demers şi va depune amendamente la OUG pentru creşterea alocărilor, a contribuţiilor din salariul brut al angajaţilor de la 3,75% la 6% contribuţia la pilonul 2 de pensii”, a mai specificat purtătorul de cuvânt al PNL.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`