Procurorii DNA au decis clasarea dosarului care îl viza pe Narcis Neaga, fostul director al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, recent numit în Consiliul de Administrației al aceleiași instituții, pentru că faptele nu sunt prevăzute în legea penală, informează Agerpres, care citează surse judiciare.
De asemenea, procurorii au decis ridicarea sechestrului instituit asupra unui imobil deţinut de Narcis Neaga şi restituirea cauţiunii stabilite anterior.
Neaga era cercetat pentru abuz în serviciu în legătură cu un contract privind autostrada Sibiu – Orăştie.
Procurorii DNA au susținut inițial că, în 15 mai 2014, Narcis Neaga, în calitate de director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, a suspendat abuziv un contract de servicii privind supervizarea lucrărilor la autostrada Orăştie-Sibiu şi a plăţilor aferente acestuia, cu încălcarea dispoziţiilor contractuale, a condiţiilor Federaţiei Internaţionale a Inginerilor Consultanţi şi a dispoziţiilor legale.
Recent,Narcis Neaga afost numit membru în Consiliul de Administraţie al CNAIR. Asta deși, susțineAsociaţia Pro Infrastructură, perioada în care Neaga a condusCNAIRa fost „cea mai nocivă pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din România din ultimii ani”.