Kovesi, la bilanțul DNA: Au fost închise dosare cu prejudiciul de 148 MILIOANE de euro, după decizia CCR privind abuzul în serviciu. Sunt interesate alte instituții să recupereze banii pierduți?

Kovesi, la bilanțul DNA: Au fost închise dosare cu prejudiciul de 148 MILIOANE de euro, după decizia CCR privind abuzul în serviciu. Sunt interesate alte instituții să recupereze banii pierduți?
foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat, la bilanțul instituției pe anul precedent, că nu mai puțin de 275 de dosare cu prejudiciul de 148 mililoane de euro au fost închise după decizia Curții Constituționale privind abuzul în serviciu.

”CCR a stabilit că doar faptele care prejudiciază bugetul prin încălcarea unor legi sau ordonanțe reprezintă abuz în serviciu. Noi respectăm decizia, iar în situația în care se prejudiciază bugetul prin încălcarea unor legi secundare, nu mai putem reține răspunderea.

Am închis 275 de dosare cu prejudiciul de 148 de milioane de euro. Întrebarea firească pe care ne-o punem este în câte dintre acestea celelalate instituții au demarat proceduri pentru răspunderea civilă și administrativă? Există un interes la alte instituții pentru a se recupera banii pierduți?”, a declarat Kovesi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:15 - Ciucu: Există posibilitatea ca PSD să facă alianță cu AUR / Mă aștept ca PSD să tragă pentru Simion, să-l ducă în turul 2. Avem informații că sunt anumite județe care au primit această sarcină (VIDEO)
18:11 - De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană
17:53 - Newsweek: Amendă de până la 2.500 de lei pentru românii care stau la casă atunci când ninge. Ce să facă?
17:52 - Ciprian Ciucu: Nu vreau să mă gândesc cum ar putea să arate România cu Simion președinte. Oamenii să iasă la vot! Nicolae Ciucă este singurul care poate să ajungă în turul 2 (VIDEO)
17:40 - Ciucu: Eu n-am fost de acord cu alianța cu PSD, dar până la urmă am avut performanță la guvernare / Ciucă e potrivit să fie președinte. Cine să conducă CSAT? Lasconi? Să fim serioși… Simion? Doamne ferește! (VIDEO)
17:19 - Un român, capul unei rețele care transporta migranţi / Autorităţile au identificat peste 140 de migranţi proveniţi din statele non-UE / Ancheta, în colaborare cu autoritățile bulgare
17:02 - Doi frați din Mureș, cercetați după ce l-au bătut pe colegul de clasă al unuia dintre ei. Motivul bizar care a stat la baza conflictului
16:54 - Lidia Buble a fost înșelată de iubitul ei! Artista a povestit abia acum totul! Cine era, de fapt, amanta bărbatului: „Am avut un mare șoc”
16:53 - Ursula von der Layen, despre aderarea României și Bulgariei la Schengen: Salut rezultatul pozitiv al discuțiilor de la Budapesta / Roberta Metsola: Un Schengen mai puternic înseamnă o Europă mai puternică (VIDEO, FOTO)
16:34 - Felix Cozma (PSD), după ce a început votul în diaspora: Este foarte important că s-a creat posibilitatea să se voteze mai multe zile pentru că așa nu vom mai avea situații cum au existat la alte alegeri, să nu ajungă toată lumea la vot (VIDEO)