UEFA a vizitat Arena Națională în vederea pregătirii pentru EURO 2020

UEFA a vizitat Arena Națională în vederea pregătirii pentru EURO 2020

În perioada 20-21 februarie, la Arena Națională s-a desfășurat o vizită de lucru a specialiștilor de la UEFA, care au inspectat stadionul pentru a se asigura că acesta va fi pregatit sa gazduiasca cele patru meciuri ale EURO 2020.

O delegație UEFA, formata din 30 de specialisti, a fost zilele acestea la Bucuresti, unde s-a intalnit cu reprezentanti ai Primariei Capitalei, ai Federației Române de Fotbal, dar și ai diferitelor autorități publice implicate in organizarea meciurilor Euro 2020 de la Bucuresti, precum Poliție, Jandarmerie și Pompieri.

Astfel, in cadrul vizitei, oficialii UEFA au detaliat planurile pentru amenajarea spațiilor necesare bunei organizări a partidelor pentru turneul final al Campionatului European din 2020, precum centrul de acreditare, centrul pentru voluntari, centrul de presă.

De asemenea, s-au analizat sistemul de ticketing, structura de rezistență a acoperișului, sistemul de alimentare cu energie, utilitățile, serviciile de salubritate, dar și căile de acces în

stadion sau în perimetrul exterior al acestuia. Practic, absolut toate zonele arenei au fost inspectate cu scopul de a se stabili dacă se întrunesc standardele necesare și, în caz contrar, ce măsuri trebuie să fie luate pentru a fi îmbunătățite.

“În dubla calitate de oraș-gazdă și de administrator al Arenei Naționale, Primăria Municipiului București a întreprins o serie de pași pregătitori în organizarea Turneului Final UEFA EURO 2020.

Serviciul EURO 2020, o structură a PMB de management de proiect cu atribuțiuni în implementarea cerințelor UEFA, a definitivat planurile de infrastructură pentru pregătirea Campionatului European, pentru că o foarte mare activitate a fanilor va fi în afara stadionului. Cât privește Arena Națională, este în curs o evaluare a necesarului de lucrări, care să aducă cel mai important stadion din România la standardele competițiilor europene de top, ceea ce ne va permite să găzduim meciuri atractive și dincolo de orizontul lui EURO 2020”_, a spus Speranța Cliseru, Reprezentant Desemnat al Municipiului București în Grupul Operativ de Lucru UEFA EURO 2020.

Următoarea vizită de lucru la Arena Națională va avea loc în toamna acestui an, când se vor stabili cu exactitate anumite măsuri concrete ce trebuie luate și se vor implementa planurile de construire a unor facilități.

“Delegația UEFA a fost însoțită de reprezentanții FRF, a cărei echipă dedicată EURO 2020 lucrează de mai bine de un an cu autoritățile locale și naționale pentru a organiza cu succes

evenimentele care se vor desfășura la București cu ocazia EURO 2020. Există și la UEFA încredere în capacitatea și calitatea acestui stadion de a găzdui meciuri la cel mai înalt nivel. O primă evaluare generală a întregului proiect de oraș-gazdă a fost trecută cu bine de București la finele lui 2017, când, spre părere de rău, Bruxelles a fost descalificat”, a spus Florin Șari, Manager Grup Operativ de Lucru UEFA EURO 2020.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:26 - A murit Marius Ciugarin, fost fotbalist la Steaua și Sportul Studențesc
23:07 - Grădina zoologică din Oradea va avea o nouă locație, de aproape patru ori mai mare
23:02 - Nicușor Dan, despre modernizarea iluminatului public din București: 23,3 milioane lei pentru un oraș mai eficient energetic! Până în vară, vor fi înlocuite încă 7.822 de lămpi pe 34 de bulevarde
22:37 - Eugen Tomac: Președintele Iohannis cu cât mai mult stă la Cotroceni, cu atât mai mult rău face democrației românești. El este cel mai contestat și are pârghii pentru a detensiona situația (VIDEO)
22:36 - Noul ministru al Educației, despre efectele negative ale meditațiilor asupra sistemului de învățământ. „Trebuie fiscalizate pentru a nu scuti profesorul să-și facă bine datoria la clasă”
22:09 - Daniel Breaz (PNL): Dacă dorim într-adevăr să avem un Președinte al acestei alianțe pro-europene, va trebui să fim consecvenți și să mergem cu același Președinte (VIDEO)
22:02 - Poștașii au început împărțirea pensiilor. Cât mai au de așteptat cei care primesc banii pe card
21:57 - Mai este posibilă scoaterea lui Călin Georgescu din cursa pentru prezidențiale? Elena Lasconi: „Cele 3 decizii ale CCR sunt atât de grave încât nu cred că se mai pot repara vreodată. E extrem de grav ce s-a întâmplat” (VIDEO)
21:53 - Incendiu pe Autostrada A2 București – Constanța. O mașină a ars în totalitate
21:44 - Elena Lasconi: Sunt deschisă să dialoghez cu Nicușor Dan, dar nu avem fixată nicio întâlnire (VIDEO)