Eveniment
Laura Codruţa Kovesi, procurorul-șef al DNA, va fi audiată marți, la Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu solicitarea de revocare a sa formulată de Ministrul Justiției, Tudorel Toader, informează B1 TV.
CSM urmează să dea un aviz în acest caz, care este obligatoriu, dar consultativ. Președintele Klaus Iohannis este cel care va decide dacă Laura Kovesi va fi revocată sau nu de la șefia Direcției. Nu este, însă, obligat să-și motiveze decizia, oricare ar fi ea.
Pe acest subiect, președintele a declarat săptămâna trecută că raportul ministrului Toader va fi analizat la Cotroceni cu foarte multă atenție, dat fiind că discursul prin care acesta a anunțat că solicită revocarea nu a fost deloc clar și convingător.