ANRM a făcut anunţul: Cât vor extrage ExxonMobil şi OMV Petrom pe an din Marea Neagră şi la cât va ajunge producţia de gaze a României

ANRM a făcut anunţul: Cât vor extrage ExxonMobil şi OMV Petrom pe an din Marea Neagră şi la cât va ajunge producţia de gaze a României

Anunţ important al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) cu privire la cantitatea de gaze pe care o va produce România în viitorul apropiat.
Sorin Gal, director general în cadrul ANRM, a afirmat marţi că două importante companii vor extrage, începând din 2020-2021, o cantitate de 6 miliarde de metri cubi de gaze pe an din blocul Neptun din Marea Neagră.

Aceasta ar însemna mai mult de jumătate din producţia actuală de gaze a ţării, care este de aproximativ 10-11 miliarde de metri cubi de gaze pe an.
Potrivit oficialului, este vorba de ExxonMobil şi OMV Petrom.

„Exxon ar trebui ca în noiembrie 2018 să-şi exprime intenţia de a trece la faza de dezvoltare a proiectului. Ei au făcut şi fac în continuare foarte multe operaţiuni iniţiale de a intra în faza de dezvoltare, au căutat furnizori pentru serviciile şi instalaţiile pe care vor să le construiască şi au încercat să găsească în România parteneri pentru acest lucru. A fost destul de greu şi cu rezultate foarte slabe, să spun aşa, pentru că nu mai există industrie-suport în România care să poată oferi servicii la nivelul celui solicitat de Exxon”, a declarat Gal, în cadrul conferinţei ZF Power Summit, potrivit Agerpres.

OMV Petrom şi americanii de la ExxonMobil au finalizat cu succes a doua campanie de foraj în perimetrul Neptun din Marea Neagră, unde cele două companii au investit în total 1,5 miliarde de euro, din 2008 până în prezent. Primele estimări arată că în perimetrul Neptun ar putea fi între 42 şi 84 de miliarde de metri cubi de gaze.

O altă companie, Black Sea Oil and Gas, care a concesionat perimetrele Midia şi Pelican din Marea Neagră, va începe producţia la mijlocul anului viitor.

Un alt proiect important din Marea Neagră, unde este implicat şi Romgaz, este perimetrul Trident, unde există o descoperire, dar care până în acest moment nu a fost declarată comercială. Producţia ar putea începe aici la o diferenţă de un an-doi faţă de perimetrul Neptun.

Dacă va începe producţia în toate aceste perimetre din Marea Neagră, atunci România va ajunge la o producţie totală de 18-20 de miliarde de metri cubi de gaze până în 2025, a arătat oficialul ANRM.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:06 - Mircea Geoană a votat: „Nu alegem doar un președinte, ci alegem o direcție pentru țară. Alegem între corupție și competență și patriotism”
11:55 - Prima ninsoare consistentă a umplut pârtiile din stațiunile de schi: „Nimeni nu se aștepta să ningă în noiembrie”
11:54 - Diana Șoșoacă s-ar fi filmat în cabina de vot. Scandal la secția de votare unde a votat europarlamentara. Poliția Capitalei face cercetări (VIDEO)
11:32 - Traian Băsescu a mers să voteze pentru prezidențiale: „Sunt convins că românii vor ieși la vot și vor alege bine” / „Să știți că nu mă duc în Congo, doar am amenințat” (VIDEO)
11:03 - Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că, astăzi, nimeni nu o să-și facă bagajul să plece în altă țară. Iubesc țara asta și continui să lupt pentru ea” (VIDEO)
10:52 - Un tânăr din Vâlcea a fost amendat și a rămas fără certificatul de înmatriculare al mașinii după ce și-a decorat autoturismul cu luminițe LED
10:45 - Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap. Urma să efectueze paza la o secție de votare din Giurgiu
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)