SCANDAL între fiicele lui Radu Beligan: ”Rog publicul să boicoteze această licitație”

SCANDAL între fiicele lui Radu Beligan: ”Rog publicul să boicoteze această licitație”

Răsturnare de situaţie în cazul licitaţiei organizate pentru vinderea mai multor bunuri care au aparţinut regretatului actor Radu Beligan. Anamaria Beligan face un apel disperat ca publicul să boicoteze această licitație, organizată fără acordul familiei.

La rândul ei, Lamia Beligan spune că licitaţia este un abuz, chiar dacă, în acest scadal casa de licitații susține că are acoperirea legală pentru a scoate aceste obiecte la vânzare, potrivit magnanews.ro.

Cele două susţin că obiectele puse în vânzare fac parte din masa comună de bunuri moştenite şi că pentru vânzarea lor ar fi fost nevoie de acordul tuturor moştenitorilor.

Deşi în mod normal nu se face acest lucru, numele persoanei care a depus bunurile a fost anunţat public, chiar la dorinţa acesteia. Este vorba despre Raluca Popescu, una dintre fiicele lui Radu Beligan.

Împotriva înțelegerii exprese dintre moștenitori, la licitaţie arfi fost incluse obiecte legate de viața personală și profesională a actorului, care și-ar fi avut locul într-un muzeu.

“Pe lista licitației apar obiecte legate de viața intimă și de activitatea profesională a Tatii puse în vînzare fără acordul meu. Ele aparțin posterității și – repet – locul lor este într-un muzeu. Sînt absolut șocată de ceea ce se întîmplă și voi face tot ce îmi stă în putință pentru a repara această penibilă nedreptate”, ar fi scris Anamaria Beligan pe Facebook.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)