PRIMĂRIA CAPITALEI: Peste 231 milioane de euro, destinați INVESTIȚIILOR care vor diminua traficul

PRIMĂRIA CAPITALEI: Peste 231 milioane de euro, destinați INVESTIȚIILOR care vor diminua traficul

Primăria Municipiului București (PMB) anunţă că Bugetul pe anul 2018 reflectă priorităţile instituţiei, şi anume dezvoltarea infrastructurii din domeniul sănătăţii şi a siguranței rutiere. În acest sens, municiplitatea alocă peste 100 de milioane de euro pentru investiții în sănătate, iar peste 231 milioane de euro sunt destinați investițiilor menite să genereze diminuarea aglomerației în trafic.

În acelaşi timp, Primăria Capitalei dezminte, prin intermediul unui comunicat, zvonurile potrivit cărora vor fi scăzute subvențiile acordate în acest an la RADET și la RATB.

“Precizăm că este vorba de o informație falsă, tendențioasă, un tertip politic menit atât să inducă panică în rândul cititorilor, cât și să prejudicieze imaginea Primăriei Capitalei și a Primarului General, pentru că, în realitate, aceste subvenții nu scad, ci este vorba despre subvenția pentru primele 9 luni ale anului. În ceea ce privește sumele alocate unor proiecte majore de infrastructură, cărora li s-au alocat sume mai mici, este vorba despre un alt subiect fals, prin care se dorește inducerea în eroare a opiniei publice, mai ales că Municipalitatea a comunicat public, în repetate rânduri, că orice proiect nou se realizează în etape. De aceea nu se pot alocă de la început toate sumele necesare pentru realizarea unui obiectiv de investiții, pentru că acest lucru înseamnă blocarea unor sume importante de bani. Proiectele se realizează etapizat, după studiile de fezabilitate urmând aprobarea în CGMB a indicatorilor tehnico-economici, licitațiile și în final semnarea contractelor de execuție. În concluzie, „sumele mici” la care se face referire sunt alocate de fapt pentru realizarea primei etape de realizare ale proiectelor, respectiv studiile de fezabilitate”, se arătă în comunicatul citat.

Primarul General, Gabriela Firea, a anunțat luni că s-a finalizat procedura de licitație prin care se vor achiziționa 400 de autobuze noi, moderne, acest demers reprezentând primul mare proiect din Planul de Mobilitate Urbană derulat de către actuala Administrație.

Municipalitatea a dat asigurări că va continua proiectele de modernizare a parcului auto RATB, precum și proiectele destinate fluidizării traficului rutier, printre care se numără o nouă licitație pentru achiziția a încă 400 de autobuze Euro 6, în condițiile în care, pentru a avea un transport public performant, Bucureștiul are nevoie de un număr aproximativ de 1.500 de autobuze.

Se are în vedere, totodată, achiziționarea a 100 de tramvaie, 100 de troleibuze, 100 de autobuze electrice și 100 de autobuze cu gaz natural comprimat (GNC), construcția de parcări de tip Park &Ride la intrările în oraș precum și cu demarcarea culoarelor dedicate pentru liniile de tramvai și autobuz.

Referitor la termoficare, Primarul General anunță că a făcut demersurile necesare pentru identificarea și accesarea fondurilor nerambursabile destinate programului de modernizare/reabilitare a sistemului de alimentare cu energie termică a Municipiului București. În Programul Operațional Infrastructură Mare, axa prioritară 7, obiectiv specific 7.2, este dedicată suma de 176 milioane euro pentru alocare netă POIM.

“Având în vedere că sistemul de termoficare este format din 890 km de conducte de termoficare alcătuind circuitul primar, din care doar 174 km au fost reabilitați în ultimii 15 ani și pentru că investițiile finanțate prin POIM vor acoperi 200 km de conducte din rețeaua primară,reabilitarea/ modernizarea diferenței de 716 km conducte de rețea primară va fi finanțată atât din din surse de finanțare de tip împrumut acordat de instituții financiare internaționale (BEI, BERD, BM, etc.), cât și din bugetul Consiliului General al Primăriei Municipiului București”, se mai precizează în comunicat.

În ultima perioadă, conform informațiilor transmise de operatorul serviciului public de alimentare cu energie termică, procentul de avarii înregistrat a crescut constant. S-a identificat un număr de 63.24 km conducte de rețea primară care trebuie reabilitate în regim de urgență.

“Ținând cont de faptul că procedurile de accesare a fondurilor europene nerambursabile necesită un timp mai îndelungat, această porțiune de conducte de rețea primară se va reabilita printr-un program finanțat din bugetul Consiliului General al Municipiului București, lucrările urmând a fi realizate de Compania Municipală Energetică București”, informează Primăria.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`