Probelemele din interiorul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) par să explodeze după mega-scandalul poliţistului-pedofil. S-a ajuns, astfel, chiar la sesizarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).
Instituţia a fost înştiinţată de Sindicatul Poliţiştilor Europeni „Europol” că structurile Poliţiei Române nu asigură programul permanent de lucru al angajaţilor, existând multe situaţii în care poliţiştii sunt chemaţi la muncă din timpul liber. Sindicaliştii solicită membrilor CSAT să se întâlnească urgent pentru a analiza şi propune măsuri urgente pentru rezolvarea acestei probleme.
„Structurile Inspectoratului General al Poliţiei Române şi ale Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române nu asigură caracterul permanent al serviciului poliţienesc prin planificarea pe durata celor 24 de ore a poliţiştilor din cadrul diferitelor specialităţi (…). În momentul de faţă, la nivelul structurilor subordonate celor două arme, Poliţie şi Poliţie de Frontieră, există sute de situaţii în care programul de lucru al poliţiştilor nu acoperă cele 24 de ore iar serviciul poliţienesc se asigură prin chemări de la domiciliu a poliţiştilor aflaţi în timpul de refacere a capacităţii de muncă”, explică sindicatul „Europol”, într-o adresă transmisă CSAT, potrivit news.ro.
Sindicaliştii arată că cetăţenii au de suferit din cauza faptului că poliţiştii sunt chemaţi de acasă la serviciu, pentru că în acest fel nu mai este asigurată calitatea actului poliţienesc: timpul de aşteptare de la momentul sesizării la momentul intervenţiei este mai mare, iar autorii infracţiunilor pot scăpa şi eficienţa acţiunilor poliţiştilor este afectată de oboseala acumulată de aceştia.
Totodată, sindicatul susţine că MAI este obligat să asigure planificarea în serviciu a poliţiştilor pe toată durata celor 24 de ore, zilnic.
„Vă rugăm să convocaţi în regim de urgenţă Consiliul pentru a analiza şi propune măsuri urgente pentru ca, atât integritatea poliţiştilor să fie protejată, cât şi siguranţa cetăţeanului să fie restabilită în raport cu prevederile legale incidente”, spun sindicaliştii.
Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a anunţat sâmbătă că se află în proces de consultare cu unităţile centrale şi teritoriale, precum şi cu organizaţiile sindicale şi profesionale, în vederea adoptării celor mai bune soluţii care vor asigura un serviciu poliţienesc permanent, dar şi respectarea drepturilor personalului privind odihna. Decizia vine după ce s-au semnalat probleme la unele posturi comunale care, din lipsă de personal, nu au asigurată permanenţa în condiţii eficiente.