Lista neagră a UE: Patru state riscă dezechilibre macroeconomice, alte 5 se află sub observație

Lista neagră a UE: Patru state riscă dezechilibre macroeconomice, alte 5 se află sub observație
Foto: newschannel.ro

Uniunea Europeană a întocmit o listă cu statele care au nevoie urgentă de măsuri pentru a ține sub control situația lor economică, altfel acestea riscă să intre în incapacitate de plată. Potrivit UE, Italia, Spania, Cipru și Ungaria sunt țările cele mai acestui risc și au nevoie de un plan de salvarea preventiv pentru a nu se ajunge în situația Greciei.

Lista a fost prezentată la Strasbourg de comisarul pentru Afaceri Monetare, Olli Rehn, informează cotidianul italian Corriere Della Serra.

Potrivit sursei citate, alte state UE se află sub observație, acestea fiind Franța, Belgia, Marea Britanie, Slovenia și Bulgaria. Documentul nu oferă precizări în ce privește Finlanda, Suedia și Danemarca.

Pe de altă parte, lista nu include nici țări care au în derulare programe de asistență financiară, printre acestea aflându-se și România, alături de Grecia, Portugalia și Irlanda.

Documentul este un instrument important de luat în considerare de țările vizate, în vederea constituirii unui plan de politică monetară pentru următoarele luni.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:43 - Un tânăr a fost prins cu rucsacul plin cu droguri, lângă Orăşelul Copiilor din Oradea: „Ecstasy, ketamină, mefedronă, canabis”
17:30 - Temeri la BNR în contextul alegerilor. Investitorii încep să plece din România, iar problema „s-ar putea accentua” după alegerile parlamentare
17:26 - Încă un bebeluș a murit la spital, în Cluj. Cadrele medicale nu își explică ce s-a întâmplat
17:19 - Ștefan Mandachi, unul dintre cei mai cunoscuți suținători ai lui Călin Georgescu, regretă că l-a promovat și votat pe Călin Georgescu: „Recunosc, am greșit”
17:18 - Băsescu, despre programul prezidenţial al lui Georgescu: “El știind că este un fake, neaplicabil pentru o țară a UE sau NATO, a preferat să-l țină ascuns și să-i păcălească pe țărani” (VIDEO)
17:13 - Călin Georgescu: Nu am spus niciodată că vreau să scot România din NATO și UE, ci că vreau să negociez și să pun interesul național pe primul loc / Declarația amiralului Rob Bauer, o rușine și o jignire adusă tuturor țărilor membre (VIDEO)
17:12 - Traian Băsescu: „Nu cred în promisiunea lui Bolojan” / „Dacă nu te dezici nici în ceasul al doisprezecelea de PSD cum să te cred eu că ai fi partid de dreapta” (VIDEO)
17:04 - Newsweek: Cum verifici dacă pensia îți va crește sau nu la indexare? Care pensionar va lua 13.000 lei în plus?
16:56 - Italia și România sunt împotriva propunerilor UE de interzicere a folosirii țigărilor electronice la exterior
16:49 - Traian Băsescu: Elena Lasconi a fost singurul politician de la vârful partidelor care n-a fost măturat de electorat duminică / Călin Georgescu mi-a fost propus premier în 2010 și l-am refuzat (VIDEO)