UPDATE Tânărul a fost împușcat accidental de tatăl său, în momentul în care încercau să vâneze o vulpe în spatele casei lor.
El a fost împuşcat în zona abdomenului cu o armă de vânătoare, cu alice, de calibru 16 mm, scrie news.ro.
Tatăl acestuia, în vârstă de 48 de ani, are permis de port armă şi calitatea de vânător.
Un bărbat, în vârstă de 19 ani, a fost împuşcat accidental pe un fond de vânătoare de lângă comuna Brăhăşeşti, județul Galați, elicopterul SMURD Galaţi intervenind la fața locului.
Purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă, a declarat că la accident se află un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Galaţi, însă au apelat la elicopter pentru a ajunge mai repede la spital, scrie Agerpres.
Victima se afla la vânătoare de vulpi alături de tatăl său.