Eveniment
Primăria comunei Brazi, judeţul Prahova, a alocat 100 de mii de euro pentru staţii de autobuz ca în Dubai.
Comuna este considerată una dintre cele mai bogate din ţară, informează Mediafax.
Anunţul a fost însoţit de o poză.
”Confort şi respect pentru cetăţenii comunei Brazi. Viitoarele staţii de autobuz! Unicat în România!”, scrie Primăria Brazi.
„Aşa aş vrea să arate şi să iasă. Facem schiţe, astea sunt ca model, aşa le-am gândit, de acolo m-am inspirat. Am alocat banii necesari acestui proiect. O staţie va costa undeva la 10.000 de euro. A fost alocată suma de aproximativ 100.000 de euro. Am votat bugetul aseară (joi – n.r.). Bani avem în buget, nu sunt probleme”, a menţionat primarul, Radu Leonaş.