Părinții unui sportiv elvețian au pedalat 17 mii de kilometri pentru a-și vedea fiul concurând la Jocurile Olimpice

Părinții unui sportiv elvețian au pedalat 17 mii de kilometri pentru a-și vedea fiul concurând la Jocurile Olimpice
Foto: Zimbio

Tatăl şi mama vitregă ai schiorului elveţian Mischa Gasser, specialist în probele de freestyle, au depus un efort foarte mare pentru a-și vedea fiul concurând la Jocurile Olimpice de la Pyeongchang.

Aceștia au pedalat 17.000 de kilometri timp de un an pentru a ajunge la timp la Jocurile Olimpice.

Cei doi şi-au părăsit în februarie 2017 locuinţa din Olten, localitate situată la 70 de kilometri vest de Zurich, şi au traversat lumea pe bicicletă, ajungând, joi, la Pyeongchang, ei trecând prin 20 de ţări.

„Am fost emoţionaţi să ajungem aici şi să-mi văd fiul. Nu am cuvinte”, a declarat Guido Huwiler, tatăl sportivului, în vârstă de 55 de ani, scrie Observator.

Ei spun că a fost dificil să pedaleze în fiecare zi, cea mai mare provocare a lor fiind să ruleze pe Autostrada Pamir, care ajunge la peste 4.000 de metri altitudine, traversând mai multe ţări din Asia Centrală.

La graniţa chineză celor doi li s-a refuzat viza doarece Guido avea barbă. Au ajuns în cele din urmă la Pyeongchang, după ce au dormit în cort la temperaturi sub zero grade Celsius, în Coreea de Sud.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`