Senatorul PSD Șerban Nicolae a primit miercuri un avertisment din partea Consiliului Național pentru Combaterea Dicriminării (CNCD) pentru jignirile aduse deputatei USR Cosette Chichirău, în timpul dezbaterilorpe legile justiției.
Scandalul din plenul Camerei Deputaților a fost intens mediatizat la finalul anului trecut, în contextul în care în conflictul dintre Chichirău și Nicolae s-a ajuns la replici precum „Hoţ”/„Nesimţită”; „Am poză că sunteţi şofer”/ „Am poză în care faceţi sex anal”.
În ciuda jignirilor aduse, Șerban Nicolae s-a ales cu un simplu avertisment, hotărârea fiind adoptată cu unanimitate de voturi a membrilor colegiului director al CNCD. Reprezentanții Consiliului arată că în decizia privind sancțiunea s-a avut în vedere că ”cele două părţi şi-au adus acuze şi jigniri reciproce” și că senatorul PSD a prezentat scuze publice în urma acestui episod.
În comparație, reprezentanții Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării au decis în urmă cu o săptămână ca jurnalistul Cirstian Tudor Popescu să primească o amendă contravențională de 1.000 de lei după ce a comparat coafura premierului Viorica Dăncilă cu figura unui pavian cu mantie.
”Afirmația domnului senator Şerban Nicolae, adresată doamnei deputat Cosette Chichirău, conform căreia «eu am o poză în care dumneavoastră faceţi sex anal», reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate, conform art. 2, alin. 1 şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Colegiul director a aplicat sancţiunea avertismentului contravenţional faţă de domnul senator Şerban Nicolae, având în vedere circumstanţele atenuante ale săvârşirii faptei: a existat o provocare din partea doamnei deputat, iar declaraţia sancţionată a intervenit în cadrul unui dialog în care cele două părţi şi-au adus acuze şi jigniri reciproce. De asemenea, Colegiul a avut în vedere şi faptul că, ulterior incidentului, domnul senator şi-a cerut scuze public faţă de limbajul utilizat”, se arată într-un comunicat de presă al CNCD.
Incidentul a avut loc pe 6 decembrie 2017 în plenul Camerei Deputaților, în timpul dezbaterilor pe legile justiției.
Atunci a avut loc un protest spontan al deputaților USR, iar ulterior Cosette Chichirău a afirmat că în Parlament există „un grup infracţional organizat” şi că orice deputat care va vota noul statut al magistraţilor este în complicitate cu acest grup. Iar în acest context deputata USR, care făcea o transmisiune live pe Facebook, a avut schimbul de replici cu social-democratul Șerban Nicolae, sancționat miercuri de CNCD.